La 14 martie 1854 s-a născut Alexandru Macedonski, poet, prozator, dramaturg și publicist român.
Alexandru Macedonski a intrat în istoria literaturii române ca poet al rondelurilor și primul reprezentant al simbolismului. El a înființat cenaclul și revista literară „Literatorul”. Susținând modernizarea poeziei românești, a fost în continuă polemică cu junimiștii, cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale. Anume aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viața. În același timp, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia, Tudor Vianu, Tudor Arghezi și Gala Galaction.
Alexandru Macedonski s-a născut pe 14 martie 1854 la Bucureşti, fiind al treilea fiu al lui Al. D. Macedonski, general şi ministru de război în timpul domniei lui Cuza. A fost un „băiat de bani gata” şi toată viaţa a afişat un aer de superioritate la adresa contemporanilor din cercurile literare, considerându-se mai presus decât aceştia. A urmat studiile primare și liceale la Craiova. Anii tinereţii şi i-a petrecut în Austria, Italia şi Elveția. Şi-a abandonat studiile începute la Universitate, se spune, tot din cauza firii dificile. Şi-a făcut debutul în literatură în 1870 cu poezia „Dorinţa poetului”, publicată în revista „Telegraful român” din Sibiu. Prima carte de versuri, „Prima verba”, îi apare în 1872. În anii de glorie ai junimiştilor, Macedonski se poziţionează în opoziţie. Se spune că atacurile sale la adresa „Junimii” nu s-ar fi iscat din senin, ci pentru că Macedonski n-ar fi găsit în rândul junimiştilor recunoaşterea pe care şi-o dorea ca poet. Conflictul cu Eminescu va culmina în 1883, anul îmbolnăvirii poetului, când Macedonski publică o epigramă care se va dovedi fatală pentru viitorul său ca poet. Exact în perioada în care Eminescu a fost internat în sanatoriu, după prima cădere nervoasă, apare epigrama dedicată „poetului X” şi opinia publică este indignată. Consecințele pentru Alexandru Macedonski au fost drastice: ziarele refuză să-i mai publice poeziile. Abonaţii renunţă la revista „Literatorul” şi pentru o perioadă lungă Macedonski ajunge să fie ocolit de prieteni şi chiar să fie arătat cu degetul pe stradă drept denigratorul lui Eminescu. Lipsit de surse de venit, în următorii ani după apariţia fatalei epigrame, Macedonski ajunge să trăiască din sumele cerşite prinţului Sturza.
Marginalizat şi fără nicio perspectivă, Alexandru Macedonski părăseşte ţara şi se stabileşte la Paris. Încearcă să se impună ca poet în Franţa, ţară în care simbolismul prinsese teren şi-şi publică creaţiile în ziarele vremii. A revenit în România la începutul anului 1885 şi a avut parte de aceeaşi ostilitate care-l făcuse să plece.
Alexandru Macedonski a murit răpus de boală la 66 de ani. Pe 24 noiembrie 1920, aflat pe patul de suferinţă, poetul rondelelor a cerut să i de aducă roze. Mirosind parfumul rozelor, și-a dat sufletul. A fost înmormântat în cimitirul Bellu din București.
Mulţi ani, din cauza scandalurilor şi a renumelui prost căpătat de pe urma firii şi acţiunilor sale, opera lui Macedonski a fost marginalizată. Abia în 2006, poetul a devenit, post mortem, membru al Academiei Române.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
