La 15 aprilie 1918, la Iași a fost inaugurat Muzeul memorial „Bojdeuca lui Creangă”.
Este casa din pitorescul cartier ieşean Ţicău, în care a locuit, între anii 1872 şi 1889, clasicul literaturii române, Ion Creangă, numită şi „Bojdeuca din Ţicău“. Pragul acestei case a fost trecut și de Mihai Eminescu, bun prieten al lui Ion Creangă. Căsuța are două camere dispuse de o parte și de alta a unui antreu. A fost restaurată de două ori – în anii 1942 și 1985.
Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din România. Primul muzeograf care a prezentat „Bojdeuca” celor ce veneau să o viziteze a avut dreptul să locuiască în mica bucătărioară din stânga intrării, împreună cu soția, trei copii și bunica.
„Bojdeuca de căsuță”, cum o numea însuși Ion Creangă, a fost construită înainte de anul 1850, în mahalaua Țicău. Ea l-a găzduit pe Ion Creanga din vara anului 1872, după ce acesta fusese răspopit. Humuleșteanul s-a mutat aici, în camera din dreapta, având-o ca vecină, în cealaltă cameră, pe Ecaterina Vartic.
Toate „Poveștile” și „Amintirile din copilărie” au fost scrise în Bojdeuca din Țicău. În anul 1876, o jumătate de an, Mihai Eminescu a locuit aici, trăind „fără pic de gânduri rele” împreuna cu Creangă, cu personajele lui, viața adevărată pe care o visa. În bucătărie se afla cuptorul cu hornul asemănător celui de la casa părintească din Humulești, măsuța de lemn cu trei picioare, cuptorul, icoana – amintire de la mama sa, portretul Tincăi Vartic și alte obiecte memoriale originale.
În camera de lucru pot fi revăzute masa de lucru, cu pagini scrise de Creangă, lampa, tocul, călimara, nisipernița, scrinul amintind de cel al lui Eminescu, „biblioteca”, portretul original pictat de V. Mușnețanu, precum și multe alte obiecte originale. Cerdacul din spatele Bojdeucii, de unde Creangă și Eminescu priveau dealurile Ciric și Sorogari, dar și „pe cerul plin cu minunății”, amintește această tulburătoare prietenie. Aici petreceau cei doi ceasuri fără pereche, aici Eminescu povestea lui Creangă „atâtea lucruri frumoase… frumoase…”.
Cel mai vizitat muzeu din Iași, Bojdeuca „Ion Creangă”, se înfățișează vizitatorilor din țară și străinătate nu ca o arhivă, ori ca o colecție de documente vechi, originale, ci ca o sinteză vie, ca o oglindă modernă a vieții și operei unui mare creator român și a lumii românești și europene în care a trăit Ion Creangă.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com