La 17 martie 1819, la Chișinău (pe atunci în Imperiul Rus) s-a născut Alecu Russo, scriitor și critic literar român, ideologul Revoluției de la 1848 din Moldova.
După cum povestește scriitorul însuși în „Amintirile” sale, copilăria și-a petrecut-o într-un „sat frumos răschirat între grădini și copaci pe o vale a codrilor Bâcului”, în Străjeni. Aici el a auzit întâi de Ileana Cosânzeana, de lupte și năvăliri, de haiducii Novac și Codreanu, de faptele vitejești ale trecutului și de răzbunările poporului asuprit.
La vârsta de zece ani Alecu Russo este trimis la studii în Elveția, însușind temeinic limba franceză, în care își va scrie mai târziu operele, și limba germană. A făcut și studii practice la o casă de comerț turcească din Viena. Întors în țară în 1836, stă câtva timp la Iași, vechea capitală a Moldovei. Vara ia drumul munților, împreună cu Vasile Alecsandri și alții, atras de frumusețile sălbatice ale naturii, de Piatra teiului, de Stânca corbului, de oameni și de cântecele bătrânești. Ca rezultat al șederii în Iași și al excursiilor în munți, scrie, în limba franceză, primele sale încercări literare, iar în limba română articolul „Studii naționale”, cuprinzând povestiri despre haiduci. În 1847 Alecu Russo scrie articolele „Poezia populară” și „Ștefan cel Mare”, care vor fi publicate după moartea scriitorului în „Foaia societății pentru literatură și cultură română din Bucovina”, la Cernăuți.
În anul 1848 Alecu Russo participă la mișcarea revoluționară din Moldova alături de Vasile Alecsandri, fiind un ideolog al ei. În urma eșecului acesteia, Russo pribegește mai întâi în Ardeal (a fost și la Cernăuți), pentru ca apoi să se stabilească la Paris. Aici scrie .poemul „Cântarea României”, apărut în revista emigrației „România viitoare”. Această lucrare de căpătâi a lui Alecu Russo constituie contribuția autorului la lupta de eliberare națională dusă de patrioții români după înăbușirea revoluției de la 1848.
Întors în țară în 1851, Alecu Russo intră în rândul avocaților de la Iași. Viața sa agitată, lipsită de mijloace materiale, l-a împiedicat să se ocupe mai mult de literatură, cum poate ar fi dorit. În anul 1855, după o absență mai lungă în publicistică, Alecu Russo publică în „România literară” a lui Vasile Alecsandri „Cugetări”. Adept al unui conservatorism literar și lingvistic, Alecu Russo vede evoluția limbii și a literaturii române cu o cumpănită gândire, ținând seama de tradiție: „Dacă este ca neamul român să aibă și el o limbă și o literatură, spiritul public va părăsi căile pedanților și se va îndrepta la izvorul adevărat: la tradițiile și la obiceiurile pământului, unde sunt ascunse încă și formele și stilul; și de aș fi poet, aș culege mitologia română, care-i frumoasă ca și cea latină și greacă; de aș fi istoric, aș străbate prin toate bordeiele să descopăr o amintire sau o rugină de armă; de aș fi gramatic, aș călători pe toate malurile românești și aș culege limba“. Tot în acest an și în aceiași revistă a lui Vasile Alecsandri apare „Cântarea României” în versiune românească.
Alecu Russo a murit de tuberculoză în 1859, la vârsta numai de 40 de ani, și a fost înmormântat în Biserica Bărboi din Iași.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
