La 18 aprilie 2003, la Moscova și-a încheiat crugul vieții pământești vestitul regizor Emil Loteanu.
Emil Loteanu s-a născut la 6 noiembrie în 1936 în localitatea Clocușna, fostul județ Hotin, în prezent raionul Ocnița din Republica Moldova. A învățat la școala din satul natal. După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuți, România, împreună cu tatăl său Vladimir, în timp ce fratele său, Marcel, și-a însoțit mama Tatiana la București. Părinții au divorțat și, după cum scrie fratele viitorului regizor, Marcel, în ianuarie 1950 minorul de 13 ani Emil Loteanu hotărăște să-și părăsească mama adoptivă și frații vitregi din Rădăuți și cu curaj trece clandestin granița de stat dintre România și URSS pentru a putea reîntâlni și vedea rudele sale de sânge: bunica după mamă, mătușile,unchii,verii și verișoarele din satul Colincăuți, raionul Hotin. Prins de grănicerii sovietici după trecerea graniței, este arestat și anchetat, reținut două săptămâni într-o unitate militară de lângă Cernăuți și în cele din urmă eliberat, iar după o scurtă vizită de câteva ore a rudelor rămase în viață la Colincăuți va fi dus și predat grănicerilor români. Între rudele de la Colincăuți ale lui Emil Loteanu se afla și vărul său, Luchian Anaticiuc, actualmente vestit academician în termoelectrică din Cernăuți.
În anul 1950, pe când familia sa locuia lângă studiourile cinematografice Sahia din București, în casa lor s-a turnat filmul «Viaţa învinge». Fiind un copil foarte inteligent, bun cunoscător al limbii române, al istoriei şi al geografiei, înzestrat nativ şi cu o imaginaţie deosebită, având şi înclinaţii spre actorie, după absolvirea liceului, Emil Loteanu încearcă să urmeze Institutul de Arte, Teatru și Cinematografie din Bucureşti. Dosarul său de admitere a fost însă respins, probabil şi datorită atitudinii generale ce exista în acele vremuri faţă de basarabeni.
Astfel, în anul 1952 Emil Loteanu cere să fie repatriat în Basarabia şi se întoarce în satul natal, cu scopul de a încerca să facă studii de cinematografie la Moscova, pentru a-şi urma chemarea puternică ce-o avea către această artă. În perioada 1953-1954, la vârsta de 17 ani, a fost actor la Teatrul dramatic „A.S. Puşkin” din Moscova, iar la VGIK (Institutul Unional de Cinematografie din Moscova) a studiat regia de film (1956-1962). Fratele său, Marcel, își amintește: „Într-o zi, fiind cu mama la Cernăuți , a intrat la un cinematograf și a văzut un film american. I-a plăcut atât de mult, încât a fost marcat pentru o viață. Când a susținut examenul la cinematografie, la VGIK, a scris anume despre acel film pe care l-a văzut cu mama la Cernăuți”.
Slava de mare regizor de cinema i-au adus filmele „Poienele roșii” (1966), „Lăutarii” (1971), „Gingașa și tandra mea fiară” (1978), „Anna Pavlova” (1983) și „Luceafărul” (1986). Unele scene din „Lăutarii” au fost filmate în Crasna Bucovinei. Apoi Emil Loteanu a ales Cernăuțiul pentru filmarea unor cadre pentru filmul „Luceafărul” – lucrare cinematografică despre Mihai Eminescu. Clădirea de pe strada Ucraineană, 22, unde se află sediul redacției ziarului „Bucovina”, „a servit” drept local pentru Societatea „Junimea” din Iași, membru al căreia era Mihai Eminescu. Aici au fost filmate scene ale unei ședințe a „junimiștilor”.
Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul regiei de film, lui Emil Loteanu i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din RSSM (1969), Artist al Poporului din Federația Rusă (1980), titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film Nike. De asemenea, a primit Premiul de Stat și Ordinul Republicii. În anul 2001 lui Emil Loteanu i s-a decernat Premiul pentru excelența artei regizorale, decernat la Ateneul Român din București.
Emil Loteanu a încetat din viață la 18 aprilie 2003, într-un spital din Moscova, fiind înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
