La 18 august 1657, la Mănăstirea Secu, s-a stins din viață Mitropolitul Moldovei Varlaam, autorul „Cazaniei” şi al primelor versuri în limba română. Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Iliaş, Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu. Provenind dintr-o familie de răzeşi, care se numea Moţoc, din Borceşti, sat dispărut situat lângă Târgu-Neamţ, Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavonă şi greacă. Pe aceeaşi vatră, Vornicul Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana au ctitorit în 1602 Mănăstirea Secu, în care a început să funcţioneze şi o şcoală. Tânărul Vasile Moţoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povăţuitor, a fost numit egumen al mănăstirii. Cu multă osârdie, cuviosul Varlaam s-a adâncit în tainele cărţilor, traducând Scara (Leastviţa) Sfântului Ioan Scărarul (1618). Apoi, pentru strădaniile şi virtuţile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.
În 1628 Varlaam devine duhovnic şi sfetnicul personal al domnitorului Moldovei Miron Barnovschi-Movilă. În scurtă vreme va fi numit în fruntea unei solii la Moscova trimise cu daruri şi comenzi de icoane la ţarul Rusiei Mihail Fiodorovici şi Patriarhul Moscovei Filaret Nikitici. La întoarcere trece pe la Kiev, unde este primit cu ospitalitate de arhimandritul Petru Movilă, iar în 1632 este uns Mitropolit al Moldovei.
Noul Mitropolit unea învăţătura cu rugăciunea şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună. În timpul păstoririi învăţatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnitor Vasile Lupu. Sprijinit şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Înţelept apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi aprobat „Mărturisirea de credinţă” alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului în 1638, pentru a da clerului şi credincioşilor ortodocşi o călăuză în lupta lor împotriva rătăcirilor de la Sfânta Tradiţie a Bisericii. Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era preţuit atât în ţară, cât şi în afara ei. Astfel, pentru evlavia şi înţelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. Ca un păstor bun şi harnic, Mitropolitul a tipărit la Iaşi mai multe cărţi de slujbă şi de apărare a credinţei ortodoxe. Lucrarea sa întitulată „Cazania sau Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari” (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova, numărându-se până astăzi între cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti. Ea s-a răspândit în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, unind în cuget şi credinţă pe românii locuind de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi.
În timpul păstoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa biserică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitoria cea mai de seamă a domnitorului Vasile Lupu. În anul 1641, în această biserică evlaviosul Mitropolit Varlaam a aşezat moaştele Cuvioasei Parascheva, dăruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de el acesteia, în vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Pentru a întări credinţa ortodoxă şi a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe domnitorul Vasile Lupu să întemeieze la Iaşi, în anul 1640, prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Noul aşezământ de cultură din Moldova, în care se preda în limbile greacă, slavonă şi română, se afla în incinta Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, având la început şi profesori trimişi de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, ca semn că nu şi-a uitat patria sa, Moldova.
După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de linişte şi de rugăciune, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, după cum mărturiseşte cronicarul Miron Costin. Vrednicul Mitropolit a mai trăit patru ani, în smerenie, în rugăciune şi în vieţuire sfântă, strămutându-se la veşnicele locaşuri în anul 1657. Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu.
Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.
La 18 august 1857, la Băhrineşti (în prezent regiunea Cernăuţi) s-a născut Eusebie Mandicevschi, compozitor, dirijor de cor și muzicolog român din Austria, originar din Bucovina. Eusebie Mandicevschi se trage dintr-o veche familie de preoți ortodocși români și ruteni. A fost fiul lui Vasile Mandicevski și al Vioricăi, născută Popovici. Primele noțiuni de muzică bisericească le-a primit de la profesorul său Isidor Vorobchievici,la Seminarul din Cernăuți. A început să compună încă din vremea când urma gimnaziul german din Cernăuți. În 1875, Eusebie Mandicevschi a plecat la Universitatea din Viena unde a studiat, din 1875 până în 1880, filologie germană și filozofie. În paralel, a studiat teoria muzicii cu Martin Gustav Nottebohm (1817–1882) și muzicologie, istoria muzicii, estetică muzicală cu Eduard Hanslick (1825–1904). În 1879 la cunoscut pe Johannes Brahms (1833–1897), cu care a păstrat o adâncă prietenie până la moartea acestuia, care l-a lăsat prin testament custode al masei succesorale. În 1896 a început să predea istoria muzicii și teoria instrumentelor, armonia, contrapunctul și compoziția la Conservatorul din Viena. Cu Eusebie Mandicevschi au studiat o serie de muzicieni români, între care Marţian Negrea, Gheorghe Mandicevschi, Ciprian Porumbescu. Eusebie Mandicevschi a decedat în 13 august 1929 în localitatea Sulz, lângă Viena. Eusebie Mandicevschi a scris muzică pe versurile unor poeți ca Taras Şevcenko, Iuri Fedkovyci, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Heinrich Heine, precum și compoziții bazate pe cântece populare ucrainene, românești, germane și maghiare. În prezent, la Şcoala din Băhrineşti se află o cameră-muzeu consacrată ilustrei familii Mandicevschi.
La 18 august 1858 a murit la Iaşi, Barbu Lăutarul (Vasile Barbu), cântăreţ, cobzar şi violonist. Din marturii ale vremii se ştie ca Franz Liszt, aflat la Iaşi, în 1847, a rămas impresionat de măiestria artistica a lăutarului român.
La 18 august 1941, la Zaporijjia trupele sovietice, fiind în retragere sub presiunea trupelor hitleriste, au aruncat în aer Dniproghes-ul – digul Centralei hidroelectrice de pe Nipru. Valurile de apă cu o înălţime de treizeci de metri au luat viaţa a 20 – 100 mii de oameni paşnici. Aceasta a fost o operaţiune specială a NKVD-ului, realizată din ordinul lui Stalin.
La 18 august 1941, la Crasna, regiunea Cernăuţi, s-a născut poetul-martir Ilie Motrescu. După absolvirea școlii și-a continuat studiile la Institutul Pedagogic din Bălți, la Facultatea de Filologie și Muzică. După serviciul militar s-a întors în satul de baștină, activând un timp profesor școlar. S-a transferat la Cernăuți, angajându-se ca lucrător literar în Secția de cultură a noului ziar „Zorile Bucovinei”. Îi plăceau sportul și muzica, în special cântecele populare, cânta la vioară. În afară de munca de ziarist a scris și poezii, câteva reușind să le publice. A fost unicul poet ce n-a dedicat nici un vers epocii comuniste, lucru nemaiîntâlnit pe atunci. Aproape trei ani a muncit la ziar, și în ziua de 26 iulie a anului 1969 a dispărut fără urmă. A fost găsit cu stăruința familiei și a prietenilor, care cu eforturi supraomenești au descoperit asasinatul pus la cale de iscoadele fostului KGB sovietic. Aproape 20 de ani nimeni n-a avut voie să-i pomenească numele. După ce „cortina de fier” a căzut au început a i se tipări poeziile, articolele publicistice, amintirile, însemnările… Odată cu apariția cărții „Hora vieții” (2000), îngrijită de fostul său coleg și prieten Ion Țâbuleac din Moldova, a început și suita de manifestări omagiale dedicate vieții și operei lui Ilie Motrescu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com