Istoricul zilei: 20 mai

20 05 2021 IST 4

Anul 325. A început  Conciliul de la Niceea, primul sinod ecumenic al bisericii creștine (astăzi orașul İznik din Turcia). La acest prim conciliu (sinod) ecumenic au participat după unele mărturii 200, după altele 318 episcopi din tot ținutul creștin. Sinodul a discutat problemele ridicate de Arius din Alexandria. Acesta susținea că Iisus din Nazaret nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din veșnicie, ci doar o creatură a Tatălui care în singurătatea lui l-ar fi creat pe Iisus și l-ar fi înfiat. Din punct de vedere ecumenic  „Credo”-ul  (Crezul) de la Niceea a afirmat în contra ereticilor arianiști pentru prima dată la nivelul întregului Imperiu Roman necesitatea recunoașterii Sfintei Trinități (Dumnezeu, Iisus Christos și Duhul/Spiritul Sfânt) ca piatră de temelie a religiei Imperiului, Orthodoxismul catolic.

Anul 1608.  Sunt publicate pentru prima dată sonetele lui Shakespeare.  Sonetele lui Shakespeare constituie  o colecţie de 154 de sonete, care discută teme precum trecerea timpului, iubirea, frumuseţea şi mortalitatea. Aceste sonete au fost traduse în română de mai mulţi autori, inclusiv de Nicolae Argintescu-Amza, Ion Frunzetti, Violeta Popa, Radu Ştefănescu şi Gheorghe Tomozei.

20 05 2021 LC IST 5

Anul 1821. Tudor Vladimirescu este arestat în tabăra de la Golești de către Iordache Olimpianul și predat lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării greceşti Eteria. Evenimentele au loc în timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu din Muntenia.

20 05 2021 LC IST 6

Anul 1928. Căpitanul roman Gheorghe Bănciulescu, primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare, obține locul 1 la concursul internațional aviatic de la Băneasa. Aviatorul își fracturase picioarele în accidentul aviatic de la Hirbun, Cehoslovacia, din septembrie 1926, după care medicii au decis amputarea lor.

20 05 2021 IST 7

Anul 1961. În Ucraina a fost constituit Premiul republican „Taras Şevcenko”. Din aprilie 1969 deţine statutul de Premiul de stat al RSS Ucrainene „Taras Şevcenko”, iar din iunie 2000 – de Premiu Naţional al Ucrainei „Taras Şevcenko”. Este cel mai prestigios premiu în domeniul culturii şi artei. Primii laureaţi ai Premiului „Taras Şevcenko” au devenit scriitorii Pavlo Tycina şi Oles Honcear, compozitorul Platon Maiboroda. În perioada de existenţă a Premiului „Taras Şevcenko” laureaţi ai lui au devenit 673 de persoane şi 8 colective. Anunţarea laureaţilor se face la 9 martie, în ziua naşterii lui Taras Şevcenko, iar înmânarea lui se desfăşoară la 20 mai, în ziua constituirii Premiului.

La 20 mai sunt marcate Ziua mondială a metrologiei şi Ziua mondială a albinelor.

Anul acesta la 20 mai (în a treia zi de joi a lunii mai) în Ucraina este sărbătorită Ziua cămăşii brodate (ia ucraineană). Istoria sărbătorii porneşte din anul 2006, când studenţii Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi s-au prezentat la lecţii în cămăşi naţionale brodate.

20 05 2021 LC IST 8

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий