În ziua de 21 februarie a anului 1431 a început procesul Ioanei d’Arc, eroină naţională a francezilor. Ioana d’Arc (Ioana de Arc, Fecioara din Orleans – 1412-1431) este una dintre figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice, dar și foarte controversată, întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică (auzea voci). A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337-1453). Este arsă pe rug, la 30 mai 1431, în piața Vieux-Marché din Rouen. Moare strigând numele lui Iisus Hristos, convinsă că și-a îndeplinit misiunea.
La 21 februarie 1677 a decedat Baruch Spinoza, filosof evreu olandez. Baruch Spinoza, latinizat Benedictus de Spinoza (1632-1677) a fost un raţionalist și unul dintre reprezentanții panteismului în timpurile moderne. Spinoza a avut o reprezentare monistă a lumii, întreaga existență reducându-se la ceea ce el a numit «Substanță». Spinoza consideră că universul este identic cu Dumnezeu, Substanță rezultată din sine și prin sine. Pentru a explica interacțiunea evidentă între obiecte și idei, Spinoza dezvoltă teoria paralelismului, în sensul că fiecare idee posedă o corespondență fizică și — invers — fiecare obiect fizic dispune de o idee adecvată. Individualitatea lucrurilor este explicată ca forme de manifestare ale substanței, fiind în totalitatea lor natura naturata (natură creată), în timp ce Dumnezeu sau substanța este o natura naturans (natură creatoare). Din aceasta rezultă ideea indestructibilității lumii. Fiecare obiect sau fiecare idee depinde de existența altor obiecte sau idei, care le determină existența. Numai prin identificarea cu substanța sau Dumnezeu se poate obține nemurirea.
La 21 februarie 1805 s-a născut Timotei Cipariu, filolog și lingvist român. Timotei Cipariu (1805-1887) a fost revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. El este considerat „părintele filologiei române”, A fost un poliglot care cunoștea circa 15 limbi.
La 21 februarie 1916, la Verdun (Franța) a început cea mai distrugătoare bătălie din Primul Război Mondial, soldată cu aproximativ 1 milion de victime. S-a încheiat prin respingerea definitivă, de către armata franceză, a atacurilor germane, la 18 decembrie 1916. Bătălia de la Verdun (21 februarie 1916 – 18 decembrie 1916), din timpul Primului Război Mondial, a mai fost numită și „Abatorul” deoarece numărul de morți, răniți și dispăruți se ridică la 700 000 de persoane. Dacă la Marna în 1914 a fost o bătălie în stil clasic, care s-a clarificat în câteva zile, la Verdun a fost prima bătălie care a avut toate caracteristicile războiului de tip nou. Bătălia de la Verdun a fost cunoscută după remarca „Ils ne passeront pas” („Ei nu vor trece”) atribuită lui Robert Nivelle. Pentru francezi bătălia de la Verdun a fost, după cea de la Marna, al doilea moment culminant al Primul Război Mondial.
La 21 februarie 1972 a avut loc lansarea romanului „Marele singuratic” de Marin Preda. Marin Preda (1922-1980) a fost unul dintre cei mai importanți romancieri români din perioada postbelică, membru al Partidului Comunist Român. Dincolo de marele său talent, Marin Preda a fost un intelectual lucid, conștient de urmările nefaste ale ideologiei comuniste asupra literaturii. Un martor ocular a pretins că scriitorul i-ar fi spus cu mult curaj în anii 70 lui Nicolae Ceaușescu: „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”. Totuși, Marin Preda nu a criticat niciodată în mod public doctrina realismului socialist, dimpotrivă, a părut să o legitimeze, implicit, prin tematica scrierilor sale, începând cu volumul al doilea din „Moromeții”. În ultimul deceniu al vieții sale, Marin Preda a căutat însă o formă de eliberare de sub tutela ideologiei de partid. Ultimul său roman publicat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, a fost perceput la apariție ca o critică îndrăzneață la adresa regimului comunist, cu nuanța că epoca la care se referă este aceea a regimului Gheorghe Gheorghiu Dej, față de care Nicolae Ceaușescu căutase pe multe căi să se delimiteze. Criticul Eugen Simion scrie despre romanul „Marele singuratic”: „Roman autobiografic? Întrebat, prozatorul evita să dea un răspuns. Un roman, oricum, în care eroii din „Morometii” îşi dau, parcă, o întâlnire de adio într-un epilog în care au loc iubiri profunde şi nefericite, gelozii şi crime dostoievskiene, comentarii morale acute şi pertinente şi analize bune, verosimile, de ordin existenţial. Este domeniul şi stilul în care Preda a excelat totdeauna”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com