Istoricul zilei: 24 iulie

24 07 2021 LC IST 7

Anul 1772. S-a desfășurat Congresul de pace de la Focșani și București. Delegațiile Moldovei și Țării Românești au cerut independența de fapt, sub garanția Austriei, Rusiei și Prusiei, și unirea celor două țări românești.

Anul 1909. S-a născut Constantin Noica.  După terminarea liceului, Constantin Noica s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1931 cu teza de licenţă „Problema lucrului în sine la Kant”. La facultate l-a întâlnit pe profesorul Nae Ionescu,   care a adunat în jurul său şi a elevat o pleiadă de membri ai tinerei generaţii interbelice a literaturii şi gândirii româneşti ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran.   În primăvara anului 1938 Constantin Noica a plecat la Paris cu o bursă pe un an din partea statului francez. În 1940 şi-a susţinut la Bucureşti lucrarea de doctorat  şi a plecat la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German, unde i s-a cerut să scrie o istorie a filosofiei româneşti. Rămâne aici până în 1944, timp în care participă de mai multe ori la seminarul de filosofie a renumitului profesor Martin Heidegger. În perioada 1949-1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel, iar în 1958 Constantin Noica este arestat, anchetat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Din  1965 se stabileşte în Bucureşti, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică. Din această perioadă, Constantin Noica începe să organizeze seminarii private de filosofie la care participă o serie de colegi cercetători mai tineri.  Din 1975  se retrage la Păltiniş, în judeţul Sibiu, unde continuă dezbaterile în cercuri filosofice atrăgându-şi o serie de discipoli cunoscuţi sub denumirea de „Şcoala de la Păltiniş”. Se stinge din viaţă la 4 decembrie 1987, la vârsta de 78 de ani. Constantin Noica a fost înmormântat două zile mai târziu la Schitul Păltiniş, după dorinţa sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Î.P.S. Mitropolitul Antonie al Ardealului.

24 07 2021 LC IST 4

Anul 1917. A început Bătălia de la Mărăşeşti, parte a Campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial. Bătălia de la Mărășești a fost o serie de acțiuni militare complexe desfășurate pe Frontul Român, în perioada 24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917 în zona Vrancei în spațiul dintre râurile Siret și Putna și aliniamentul Muncelu – Mărășești. Bătălia a avut ca rezultat eșecul ofensivei germane și stabilizarea frontului din zonă, până la sfârșitul conflagrației. Confruntarea a opus Armata României și forțele aparținând Imperiului Rus – aflate în defensivă, trupelor germane – aflate în ofensivă.  Prin durată, proporții și intensitate a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc pe durata Primului Război Mondial.

24 07 2021 LC IST 5

Anul 1945.  În timpul desfăşurării Conferinţei de la Potsdam, preşedintele Harry Truman l-a informat pe Stalin despre producerea în SUA a bombei atomice.

24 07 2021 LC IST 6

Anul 1964. Se stinge din viaţă clasicul literaturii ucrainene din secolul al XX-lea, Maksim Rylski. Maksim Rylski este cunoscut şi ca traducător, activist public. A tradus şi din poezia română. Poezii de Maksim  Rylski au fost traduse în română atât în Moldova, cât şi în România.

(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий