La 25 martie anul 101 împăratul Traian părăsește Roma, îndreptându-se spre Moesia Superioară, pentru a începe luptele cu dacii, conduşi de regele Decebal. Începe Primul război daco roman (101-102). Împăratul a traversat Dunărea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) şi Dierna (Orsova), pătrunzând prin Banat în Dacia. La Tapae, în vara anului 101, regele dac Decebal încearcă să oprească înaintarea romană. Crâncena şi îndelungata bătălie se încheie cu victoria romană. Spre sfârşitul anului 101 importante forţe dace, aliate cu sarmaţi şi bastarni, traversează Dunărea şi pătrund în Moesia, obligându-l pe împăratul Traian să se deplaseze spre noul teatru de război deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian să nu poată exploata succesul de la Tapae. În toamna anului 102, îndârjita rezistenţă a lui Decebal îl obligă pe Traian să încheie pacea cu regele dac, pace înţeleasă însa de ambele tabere doar ca un simplu armistiţiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalţă între Dobreta şi Pontes, în anii 103-105, un durabil pod peste Dunăre, pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105, iniţiind cel de-al doilea Război dacic.
La 25 martie 1643 Mitropolitul Moldovei Varlaam şi-a tipărit, la Iaşi, lucrarea „Cartea românească de învăţătură”. Cartea începe cu un „Cuvânt“ adresat de Vasile Lupu „la toată semenția românească de pretutindeni ce se află pravoslavnici într-această limbă“, arătând că oferă „acest dar limbii românești, carte pre limba românească, întăiu de laudă lui Dumnezeu, după aceia, de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici“. Urma apoi un „Cuvânt către cetitoriu“ al mitropolitului. Din aceste două prefețe se desprinde ideea unității de neam și de limbă a românilor din Moldova, Muntenia și Transilvania. Mitropolitul moldovean și-a cules materialul „din multe scripturi din limba slavoniască“, arătând în prefață că este „adunată din toți tălcovnicii Sfintei Evanghelii, dascălii Bisericii noastre“. Varlaam are meritul că a strâns într-o lucrare unitară vechile cazanii, care circulau în țările românești în manuscris, traduse din grecește sau din slavonește, le-a revizuit și le-a dat ca „dar“ întregului popor român.
„Cazania” a adus un aport prețios la formarea limbii noastre literare, fiind scrisă într-un stil viu și plin de culoare, cu fraze bogate în comparații pitorești și expresii plastice. Prin conținutul ei, dar și prin frumusețea graiului, „Cartea românească de învățătură” a lui Varlaam a cunoscut o răspândire mult mai largă decât orice altă carte românească veche, ajungând nu numai în mâna episcopilor și a preoților, ci chiar a credincioșilor de la sate.
La 25 martie 1882 Mitropolitul primat al Ungrovlahiei, Calinic Miclescu, săvârșește în premieră la București sfințirea marelui mir, pas care a însemnat autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de Constantinopol. Patriarhia de Constantinopol a recunoscut explicit autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 25 aprilie 1885.
La 25 martie 1942 s-a născut una dintre cele mai apreciate poete din literatura română contemporană, Ana Blandiana. Ana Blandiana (Otilia Valeria Rusan, născută Coman) este autoarea a circa 30 de cărți, operele ei fiind traduse în 26 de limbi ale lumii. În 1990 ea a reînființat Centrul PEN din România, pe care l-a condus timp de paisprezece ani. În 1995 a înființat Academia Civică, iar din 2016 este membru corespondent al Academiei Române.
Otilia Coman s-a născut la Timișoara și este fiica preotului ortodox Gheorghe Coman. Tatăl ei a fost arestat de regimul comunist, fiind considerat „dușman al poporului”. Ca fiică a unui deținut politic, Otilia a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj. Pentru a ocoli persecuțiile regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei – Blandiana, județul Alba. După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista „Tribuna” din Cluj. Înainte de a deveni poetă, ea a lucrat pe un șantier de construcții, deoarece a fost persecutată de regimul comunist din cauza tatălui. Cenzura nu a admis faptul că ea a publicat o carte de poezii despre motanul Arpagic, interpretat de cititori drept o aluzie la Nicolae Ceaușescu. Poeziile ei interzise au fost difuzate în mii de exemplare, scrise de mână de către cititori și au fost traduse în numeroase limbi, ca dovadă a cenzurii din România.
Mai târziu scrierile Anei Blandiana au fot menționate cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie al Academiei Române (1970), Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București (1982), Premiul Național de Poezie (1997), Premiul „Opera Omnia” (2001). Ana Blandiana este și deținătoare a câtorva premii internaționale: Premiul Internațional „Gottfried von Herder” (Viena, 1982), Premiul Internațional „Vilenica” (2002), Premiul „Poetul European al Libertății” (2016).
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. I-au apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, SUA, Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania.
În anul 1996 Ana Blandiana a fost și oaspetele Universității Naționale „Iu. Fedkovyci” din Cernăuți. Distinsa poetă s-a întâlnit cu titularii și studenții Catedrei de Filologie Română și Clasică, ba chiar a finanțat editarea culegerii de versuri „Mănăstire de cuvinte”, unde și-au văzut tipărite primele poezii membrii Cenaclului literar „Mircea Streinul” de la Universitatea cernăuțeană.
În ziua de 25 martie 1999, într-un accident de circulaţie şi-a pierdut viaţa cunoscutul politician ucrainean, jurnalistul, disidentul şi liderul Mişcării Populare din Ucraina (Ruh), Viaceslav Ciornovil. Viaceslav Ciornovil (1937-1999) a fost una dintre cele mai însemnate personalităţi din viaţa politică a Ucrainei din anii 90. El şi-a petrecut 15 ani de viaţă în taberele de concentrare pentru „propagandă antisovietică”. Versiunea oficială a morţii lui Viaceslav Cernovil este accidentul de circulaţie, iar versiunea poporului – asasin politic.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com