La 28 martie 1661, la Constantinopol s-a stins din viață domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, ctitorul Bisericii Trei Ierarhi din Iași.
Domnitor al Moldovei între 1634-1653, Vasile Lupu s-a remarcat prin cultură, fiind păstrător al ideii imperiale bizantine şi, totodată, protector al spiritualităţii ortodoxe. A fost numit de către membrii Frăţiei Ortodoxe din Liov (Lviv), „imaginea exactă a marelui Iustinian, împăratul de pioasă amintire”. A mai fost descris ca „fiind domnitorul pe care nu-l încăpea Moldova, ca pe un om cu hire înaltă şi împărătească, mai mult decât domnească”.
Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era atât de mare, încât după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Dintre toţi domnitorii români, care au avut un rol important în susţinerea creştinismului oriental ortodox, Vasile Lupu a jucat rolul cel mai activ în organizarea şi conducerea vieţii religioase din Orient, iar sfera lui de influenţă a cuprins şi partea de sud a Dunării, Anatolia şi Egiptul. În 1641, în semn de recunoştinţă, Patriarhia Ecumenică a dăruit Moldovei moaştele Sfintei Parascheva, lucru atestat documentar de Actul Sinodal semnat de Patriarhul Partenie şi membrii sinodului său.
Vasile Lupu a fost sprijinitor şi al vieţii monastice din Muntele Athos şi Meteora. Călugări plini de smerenie îi cereau ajutorul, obligându-se să fie smeriţi rugători către Domnul pentru întreaga familie a generosului domnitor. Timp de aproape două decenii, ilustrul domnitor Vasile Lupu a fost pentru bisericile ortodoxe orientale un protector, înscriind astfel o epocă luminoasă în istoria bisericii universale. A fost voievodul prin care Moldova a dăruit cu generozitate Orientului creştin speranţa existenţei şi a întreţinut nestinsă candela spiritualităţii ortodoxe.
Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă fiind Trei Ierarhi din Iaşi, pe lângă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie, cu ajutorul Mitropolitului Kievului, Petru Movilă. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt culturii bisericeşti. Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti („Carte românească de învăţătura duminicelor de peste an” – Iaşi, 1643; „Răspunsuri la Catehismul Calvinesc” – Suceava, 1645), dar şi o carte de legi, „Pravilele împărăteşti”. În acest fel s-a mai făcut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică şi stat. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania”) a Mitropolitului Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă”, arătându-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească”.
Pe vremea lui Vasile Lupu, cărturarul moldovean Eustratie traduce în română „Pravilele lui Vasile Lupu” – primul cod de legi tipărit în Moldova. Anume în acea perioadă Grigore Ureche devine vornic al Ţării de Jos, îşi scrie nemuritorul său „Letopiseţ al Ţării Moldovei”, îşi desfăşoară activitatea Mitropolitul Varlaam.
Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a fost cuscrul hatmanului Ucrainei, Bogdan Hmelnițki. Feciorul hatmanului, Timiș, a luat-o de soție pe Ruxanda, fiica lui Vasile Lupu. Această căsătorie nefericită și tragică a fost descrisă în mai multe lucrări literare din România și Ucraina, iar primul care s-a referit la tema dată a fost Gheorghe Asachi.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
