La 29 martie 1940 comisarul poporului pentru Externe, Viaceslav Molotov, a ţinut în Sovietul Suprem al URSS un discurs asupra relațiilor cu România. Până la ultimatul adresat de Uniunea Sovietică Guvernului României mai erau trei luni. Ministrul de Externe sovietic, Viaceslav Molotov, ţine un important discurs în faţa Sovietului Suprem, privind pretenţiile URSS, acum aliata Germaniei, faţă de România. Afirmând că URSS nu are cu România un pact de neagresiune (ceea ce era cu totul neadevărat, întrucât tratatele de la Londra nu fuseseră denunţate), spunea că aceasta se explică prin existenţa unei chestiuni litigioase, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS. Iată citatul din raportul lui Viaceslav Molotov: „Dintre statele vecine din sud pe care eu le-am menționat, România este cea cu care noi nu avem un pact de neagresiune. Acest fapt se datorează existenţei unei dispute nerezolvate, şi anume problema Basarabiei, a cărei ocupare de către România, Uniunea Sovietică nu a recunoscut-o niciodată, deşi noi nu am ridicat niciodată problema recâștigării Basarabiei prin mijloace militare. De aceea, nu există nici un temei pentru înrăutăţirea relaţiilor sovieto-române. Este adevărat că, de mult timp, noi nu avem un ministru plenipotențiar în România, iar îndatoririle acestuia au fost îndeplinite de un însărcinat cu afaceri. Faptul acesta s-a datorat unor împrejurări specifice din trecutul apropiat”. Care sunt „împrejurările specifice”? Viaceslav Molotov explică: „Dacă este cazul să ne ocupăm de această problemă, atunci trebuie să reamintim rolul dubios pe care l-au jucat autorităţile române în anul 1938 în legătură cu Butenko, ambasadorul Uniunii Sovietice în România. Este binecunoscut faptul că ulterior el a dispărut în împrejurări misterioase nu numai din incinta legaţiei, ci şi din România, şi nici până astăzi Guvernul sovietic nu a reuşit să obţină vreo informaţie autentică cu privire la dispariţia lui şi, ceea ce este şi mai mult, s-a sperat că noi vom crede că autorităţile române nu au nimic de-a face cu această afacere scandaloasă şi criminală. Nu mai este nevoie să spunem că astfel de lucruri ni se întâmplă într-o ţară civilizată sau într-un stat bine organizat în acest scop. În urma acestei afaceri, motivul pentru care am întârziat să numim un ministru al Uniunii Sovietice în România, este cât se poate de clar. Este de presupus că România va înțelege că astfel de lucruri nu pot fi tolerate”. Este clar că Viaceslav Molotov pune cu ipocrizie neîncheierea unui tratat de neagresiune cu România nu pe seama ambiţiilor sovietice şi ale Kominternului, manifestate încă de la începutul anilor 20, de acaparare a Basarabiei – pod strategic al sovieticilor spre Balcani şi sudul Europei – ci pe un incident diplomatic nefericit, în care România nu a avut, de altfel, nici un rol: dispariţia subită a ambasadorului sovietic Butenko la Bucureşti, în urma proceselor politice staliniste instrumentate la Moscova. Declaraţia ministrului de Externe sovietic, Viaceslav Molotov, va marca începutul campaniei de anexare a Basarabiei de către URSS. În scurt timp, pe 21 iunie 1940, şeful Direcţiei principale politice a Armatei Roşii a transmis regiunilor militare Kiev şi Odesa precizarea ca Basarabia „să fie smulsă din mâinile tâlhăreşti ale României boierești”; în caz de conflict armat între URSS şi România, erau precizate obiectivele pe care trebuie să le aibă Armata Roşie: „rapida descompunere a armatei române, demoralizarea spatelui armatei şi, astfel, a ajuta comandamentul Armatei Roşii să obţină, în cel mai scurt timp şi cu cele mai mici pierderi, victoria deplină”. La 26 iunie 1940 Uniunea Sovietică impune Nota Ultimativă în care solicită cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord în favoarea URSS. Ultimatumul a fost acceptat de România la 28 iunie 1940 şi teritoriile de mai sus au fost cedate fără luptă Uniunii Sovietice.
(V.K.) „Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
