La 3 februarie 1395, cu 625 de ani în urmă, a fost pentru prima dată atestată documentar Cetatea Neamț.
Cetatea Neamț, numită și Cetatea Neamțului, a fost o fortăreață importantă în Moldova medievală. Construită pe stânca Timuș, la o înălțime de 80 metri față de nivelul râului Neamț, ea străjuia și valea celorlalte două râuri – Moldova și Siret, precum și drumul ce ducea peste munte în Transilvania. Prin urmare, localizarea ei era de o însemnătate strategică deosebită.
Cetatea Neamț a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I, ca apoi, în secolul al XV-lea, să fie fortificată de Ștefan cel Mare. A fost distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță. Cetatea Neamț a reprezentat un avanpost fortificat important pentru apărarea graniței de vest a Moldovei și a trecătorilor Carpaților Orientali în fața politicii de continuă expansiune teritorială spre est a Regatului Ungar. Ea era una dintre cele mai bine întărite cetăți de care a dispus statul medieval moldovenesc și avea un rol important în sistemul general de apărare a țării.
În anul 1395, regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei a întreprins o expediție militară asupra Moldovei, în scop de expansiune teritorială. Cronica oficială maghiară și documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reședința domnească, asediind probabil și Cetatea Neamț. La 2 februarie 1395 s-a emis un act de cancelarie, care constituie prima atestare documentară a cetății.
Domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a înțeles cel mai bine necesitățile fortărețelor pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile dușmanilor. El a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova și a întărit cetățile existente. Considerând că Cetatea Neamț nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, domnitorul a poruncit supraînălțarea zidurilor cetății cu circa 6-7 metri și construirea de creneluri și ferestre înguste, prin care apărătorii cetății puteau să supravegheze și să lovească dușmanii. Pentru a evita apropierea dușmanilor de zidurile cetății, Ștefan cel Mare a dispus săparea unui șanț de apărare mult mai adânc și mai larg decât cel anterior.
În anul 1476, după ce învinsese oștile Moldovei în Bătălia de la Valea Albă, sultanul otoman Mahomed al II-lea l-a forțat pe Ștefan cel Mare să se îndrepte spre Cetatea Neamț, aflată la o distanță de 27 kilometri de locul bătăliei. Conform legendei, mama lui Ștefan a refuzat să-l lase să intre în cetate și l-a sfătuit să se îndrepte spre nordul țării, unde să-și strângă o nouă oaste. Momentul sosirii lui Ștefan cel Mare la cetate după înfrângerea de la Valea Albă este descris în poemul lui Dimitrie Bolintineanul „Mama lui Ștefan cel Mare”, apărut în 1857. Un alt scriitor de referință al literaturii române clasice, Costache Negruzzi, în nuvela sa istorică „Sobieski și românii”, redă asedierea cetății Neamț de către oștile regelui Poloniei în 1691. Această nuvelă a lui Costache Negruzzi a fost ecranizată în 1914.
Cetatea Neamț a fost descrisă și de alți reprezentanți de vază ai literaturii române: Dimitrie Cantemir, Ion Creangă, George Coșbuc, Mihail Sadoveanu, iar celebrul istoric Nicolae Iorga a caracterizat-o cu speranță: „Mâine, poate, când iubirea pentru trecutul nostru va fi mai mare și se va arăta în felul ce se cuvine, comorile îngropate vor ieși la iveală, dezvăluind mai bine cultura vechilor timpuri”.
În anul 1866 Cetatea Neamț a fost declarată monument istoric. În perioada 1968-1972 au fost efectuate lucrări de consolidare a zidurilor, fără a reconstrui porțiunile de ziduri prăbușite. Cetatea Neamț a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Neamț în anul 2015.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
