Anul 1011. Potrivit unei ipoteze ştiinţifice, anume la 4 noiembrie 1011, la Kiev a început construcţia Catedralei Sfânta Sofia, considerată una dintre cele mai vechi biserici creştine de pe teritoriul Ucrainei şi Europei de Est. În 1934 Complexul arhitectonic Catedrala Sfânta Sofia a primit statutul de rezervaţie istorico-arhitectonică de stat. Catedrala Sfânta Sofia din Kiev face parte din lista patrimoniului UNESCO. Construcţia ei a început pe timpurile lui Volodymyr cel Mare şi s-a încheiat când la domnie era cneazul Iaroslav cel Înţelept. Însăşi denumirea catedralei provine de la cuvântul elen „sofia” ce înseamnă „înţelepciune”. Catedrala Sfânta Sofia a fost în trecut catedrală mitropolitană, centrul politic şi cultural al Statului kievean. Aici a fost creată prima bibliotecă din Rusia Kieveană şi erau scrise letopiseţele. Cel mai vestit mozaic al catedralei este Maica Domnului „Oranta”, care s-a păstrat până în zilele noastre. În perioada 1630-1640, prin sârguinţa Mitropolitului Kievului, Petru Movilă, catedrala Sfânta Sofia a fost reînnoită.
Anul 1465. A decedat Maria Oltea (circa 1405-1407 – 1465 ) cunoscută și sub numele de Doamna Oltea, mama lui Ștefan cel Mare. Nu se știe cu certitudine dacă a fost sau nu soția legiuita a domnitorului Moldovei, Bogdan al II-lea. Conform istoricilor, doamna Maria Oltea provenea dintr-o familie modestă. Documentele despre originile ei au ars într-un incendiu din 1472. Se speculează că provine din satul Olteni, atestat în sudul Moldovei, sau din Oltea (Oltenia). Este posibil ca moldoveanul de viță nobilă Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, să fi fost refugiat o perioada în Țara Românească, înainte de urcarea pe tron. Aici a întâlnit-o pe frumoasa Maria Oltea. Căsătoria lor nu a fost oficializată sau cel puțin nu a fost recunoscută. Maria Oltea mai fusese căsătorită anterior și a avut alți cinci copii, înainte de Ștefan.
A rămas văduvă de tânără. După ce Bogdan al II-lea, soțul ei, a fost omorât pe neașteptate la Reuseni (15 octombrie 1451). Maria Oltea a salvat viața lui Ștefan și a celorlalți copii și s-a refugiat în Transilvania. Probabil, fără ajutorul și sfaturile mamei sale, Ștefan cel Mare s-ar fi pierdut în istorie. N-ar fi revenit după șase ani în Moldova, să ocupe tronul cuvenit. A fost considerată de Spiru Haret „femeia care a dat neamului românesc pe cel mai mare fiu al său”.
Ion Neculce, în „O samă de cuvinte” și Dimitrie Cantemir în „Istoria Imperiului Otoman” au creionat pentru prima dată aportul ei la îmbărbătarea lui Ștefan după greaua înfrângere de la Valea Albă-Războieni (1476). Gheorghe Asachi în poezia „Ștefan cel Mare înaintea cetății Neamțu” și litografia „Muma lui Ștefan cel Mare” descrie cum Maria Oltea împiedică intrarea fiului său în Cetatea Neamț la 1484. Același eveniment este descris și de Dimitrie Bolintineanu în celebra poezie „Muma lui Ștefan cel Mare”, pusă pe note de către Alexandru Flechtenmacher. În lucrarea „Princeps Omni Laude Maior – O istorie a lui Ștefan cel Mare” istoricul Ștefan Gorovei scrie că „este foarte probabil că Oltea nu a fost soție legiuită a lui Bogdan al II-lea și, prin urmare, nici doamnă a Moldovei”. Doamna Maria Oltea fost înmormântată la Mănăstirea Probota, ridicată de Ștefan cel Mare lângă Reuseni, locul unde părintele său a fost decapitat. Pe piatra tombală stă scris: „Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ştefan Voievod, care a murit la anul 6973 [1465], noiembrie 4”. Din cauza originilor modeste sau a căsătoriei anterioare, pe piatra de mormânt nu a fost onorată cu titlu voievodal.
Anul 1856. În Galați începe prima conferință a puterilor europene privind problemele de navigație pe Dunăre și care înființează Comisia Statelor Riverane Dunării. Comisia Europeană a Dunării (1856 – 1938) a fost un organism internațional înființat după încheierea Războiului Crimeii și semnarea Tratatului de pace de la Paris pe 18/30 martie 1856 și care stabilea neutralizarea Mării Negre, retrocedarea către Moldova a trei județe din sudul Basarabiei și libera circulație pe Dunăre, aflată sub supravegherea unei comisii internaționale. Aceste decizii politice reflectau noile interese economice în zonă ale puterilor occidentale europene învingătoare în Războiul Crimeii în urma căreia Rusia a fost înfrântă. Puterile reprezentate în acest organism internațional erau: Imperiul Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman. Principatul Moldovei a avut, la început, doar un rol consultativ. După războiul de independență și încorporarea Dobrogei, Regatul României a devenit membru cu drepturi depline al Comisiei. Pentru buna desfășurare a activității comisiei s-a hotărât, printr-un acord mutual, ca puterea executivă să fie deținută de reprezentantul englez, iar cea administrativă de reprezentantul francez. În toată perioada ei de existență, CED a beneficiat de numeroase scutiri de taxe și impozite și de dreptul de a aborda propriul drapel (cinci benzi orizontale, două de culoare roșie, două de culoare albă și una albastră, cu inițialele C. E. D. în alb). În cele opt decenii de existență, CED a contribuit la amenajarea cursului inferior al Dunării, dar și la dezvoltarea socio-economică a regiunii. În ciuda tuturor conflictelor regionale sau europene, (războaiele balcanice, Primul Război Mondial), Comisia a reușit să-și păstreze poziția neutră stabilită prin actul constitutiv. Astfel, între anii 1862 – 1902, au fost executate 10 tăieturi pe brațul Sulina, care au permis scurtarea drumului dintre Tulcea și Marea Neagră cu 249 km, suprimând 29 de cotituri și mărind adâncimea minimă de la 3,66 la 5,48 m. A fost asigurată dragarea continuă a Dunării, s-a construit un nou far la Sulina, în 1839, care să înlocuiască vechiul far turcesc din 1802 și s-a administrat traficul naval. Sulina s-a transformat, prin instalarea aici a Comisiei Europene a Dunării, dintr-un sat cu aproximativ 1.000 de locuitori, terorizați de răufăcătorii adăpostiți în smârcurile Deltei, într-un oraș în adevăratul înțeles al cuvântului, cu o populație stabilă, internațională, cu venituri importante și cu necesități economice pe măsură. CED a asigurat asanarea platformei orașului, construcția de străzi, cheuri portuare și diguri de protecție.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com