La 4 (17) septembrie 1881 s-a născut la Bacău poetul George Bacovia (George Vasiliu), scriitor român, format la şcoala simbolismului literar francez. George Bacovia şi-a scris opera în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început critica literară îl considera ca poet minor, ca, până la urmă, să fie recunoscut pe drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă. La vârsta de doar 6 ani viitorul poet începe să învețe limba germană, iar între anii 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din oraşul natal. Încă din şcoală îi plăcea muzica, fiindcă făcuse parte din coruri patriotice și învățase să cânte la vioară. Nu era un instrumentist bun și nici nu compunea, dar improviza melodii pe diverse texte, inclusiv pe propriile versuri. A urmat apoi cursurile Școlii Primare Domnești nr. 1 din Bacău și Gimnaziul Ferdinand din Bacău.
La vârsta de 17 ani, din dorința de a ajunge ofițer, s-a înscris la Școala Militară din Iași, însă nu a suportat regimul de cazarmă și, după doar două săptămâni, a evadat din internat îmbrăcat în uniforma de cadet pe care și-o cumpărase singur.
S-a întors la liceul pe care l-a terminat abia la 22 de ani, în 1903, după multe reexaminări, fără a-și lua bacalaureatul. Interesant este faptul că, într-o toamnă, a rămas închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal, întâmplare ce îi va inspira poezia „Amurg violet“, scrisă în 1899. În anul 1899 obține premiul I pe țară la concursul „Tinerimii române“ pentru „desen artistic de pe natură“, iar în luna martie îi apare, în „Literatorul“, poezia „Și toate“ – debutul său literar.
Între anii 1903-1904 a frecventat cenaclul lui Macedonski, unde a citit pentru prima oară poeziile „Plumb” şi „Nervi de toamnă”. Urmează studii de drept, la București și Iași, pe care le finalizează în 1911. George Bacovia nu a profesat însă niciodată ca avocat, fiind angajat ca mic funcționar sau profesor, în Bacău, Iași sau București, trăind greu și dedicându-se poeziei. În 1916, la vârsta de 35 de ani, se produce debutul său editorial cu volumul „Plumb” (1916), sub îngrijirea lui Ion Pillat, într-un tiraj de 500 de exemplare, pentru care avea să obţină Premiul Ministerului Artelor, în anul 1923. A continuat cu volumele: „Scântei galbene” (1926), „Bucăţi de noapte” (proză, 1926), „Cu voi…” (1930), „Comedii în fond” (1936), „Stanţe burgheze” (1946). George Bacovia a colaborat cu versuri la mai multe reviste, precum „Astra”, „Versuri”, „Flacăra”, „Românul literar”, „Noua revistă română”, „Gândirea”. A primit Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1925), precum şi Premiul Naţional pentru Poezie (1934). La 22 mai 1957 George Bacovia s-a stins din viaţă, în locuința sa din București.
Întreaga operă a lui George Bacovia este expresia cea mai elocventă şi mai durabilă a simbolismului autohton, cu toate temele, motivele şi tehnicile specifice acestui curent literar pe plan european. Influenţa lui asupra poeziei secolului XX rămâne o pagină nescrisă a istoriei literare româneşti. În anul 2013 poetul cernăuţean Vasile Tărâţeanu devine laureat al Marelui Premiu „George Bacovia” al Consiliului judeţean Bacău şi al filialei din Bacău a Uniunii Scriitorilor din România.
La 4 septembrie 1886 s-a născut Tit Simedrea, cleric ortodox român, istoric, mitropolit al Bucovinei. Tit Simedrea (1886-1971) a fost un ierarh devotat lui Hristos şi un bun cărturar. A îndeplinit funcţia de director al Institutului Biblic, rector al Academiei de Muzică Religioasă, fiind preşedinte al mai multor asociaţii misionare din epocă. Episcopul Tit a reprezentat Biserica Ortodoxă Română în cadrul mai multor evenimente ecumenice şi panortodoxe, desfăşurate la Lausanne (1927), Constantinopol şi Sofia (1928), Muntele Athos (1930), Oxford (1937). În anul 1935 vlădica Tit a fost ales titular al Episcopiei Hotinului (având Centrul eparhial în oraşul Bălţi, aflat în Basarabia). În iulie 1940 a fost numit locotenent de mitropolit al Bucovinei, cu reşedinţa la Cernăuţi, iar instalarea ca mitropolit canonic s-a făcut abia pe 25 martie 1941, la Suceava. Momentul primirii cârjei pentru păstorirea Bucovinei, era unul foarte dificil, deoarece în iunie 1940 sovieticii au invadat şi ocupat Basarabia, nordul Bucovinei (inclusiv Cernăuţii) şi ţinutul Herţa. Abia după ce în 1941 armata română a reinstaurat administraţia românească, mitropolitul Tit a putut să-i cheme înapoi la posturi pe preoţii evacuaţi. Între 1941 şi 1944 a avut loc o amplă campanie de ajutorare a teritoriilor recuperate de la bolşevici, susţinută şi de alţi ierarhi români. Acesteia i se adaugă şi faptul că mitropolitul Tit s-a străduit să facă din Mănăstirea Putna un puternic centru misionar, ceea ce justifică scrisorile sale din 1942 adresate Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor.
Recunoscut ca om blând, paşnic şi neagonisitor, mitropolitul s-a bucurat de o mare apreciere din partea clericilor şi credincioşilor pe care îi păstorea. Se ştie că a intervenit la autoritatea de stat pentru oprirea deportării evreilor din Cernăuţi în lagărele din Transnistria. Anul 1944 a adus cu sine o mare tragedie: invazia ruşilor în Basarabia şi Bucovina; urmarea acestui fapt a fost evacuarea (în luna martie 1944) cu tot Centrul eparhial la Suceava. Obosit de războaie şi bejenie, pe 31 ianuarie 1945, mitropolitul Tit şi-a depus demisia din postul de întâistătător al Bucovinei, ciopârţită de ocupanţi, şi s-a întors la Bucureşti. Aici s-a alăturat lui Sandu Tudor şi profesorului Alexandru Mironescu pentru fondarea mişcării de reînnoire isihastă „Rugul Aprins». Până în 1948 fostul mitropolit a activat ca preşedinte al Comitetului tehnic de pe lângă Institutul Biblic (la editură şi tipografie), dar şi ca vicepreşedinte al Comisiei de pictură bisericească. Chiar dacă s-a pensionat în 1956, la vârsta de 70 de ani, mitropolitul nu a ieşit din viaţa Bisericii. A plecat la cele veşnice în anul 1971.
La 4 septembrie 1907 a încetat din viaţă compozitorul şi pianistul norvegian Edvard Grieg. Edvard Grieg (1843-1907) este considerat cel mai de seamă muzician din școala națională norvegiană și unul din reprezentanții de frunte ai muzicii romantice europene. Muzica lui a fost influențată de romanticii germani, ca de pildă Schumann, și de asemenea de muzica populară a poporului său, uneori și de cea a popoarelor scandinave vecine. Între lucrările sale se număra capodopera Peer Gynt. A fost ales membru al academiilor din Suedia, Paris, doctor onorific al universităților din Cambridge și Oxford.
La 4 septembrie 1985, într-un lagăr cu regim sever din regiunea Perm, Federaţia Rusă, a decedat poetul ucrainean, Vasyl Stus. S-a născut Vasyl Stus în anul 1938, în regiunea Vinnyţia. Şi-a făcut studiile la Institutul pedagogic din Doneţk. În 1963 devine aspirant la Institutul de literatură „T. Şevcenko” al Academiei de Ştiinţe a RSSU. În septembrie 1965, în timpul premierei filmului lui Serghei Paradjanov „Umbrele strămoşilor uitaţi” la Cinematograful „Ucraina” din Kiev, Vasyl Stus, împreună cu alţi intelectuali ucraineni, a chemat conducerea de partid şi populaţia din capitală să condamne arestările în rândurile intelectualităţii ucrainene, acesta fiind primul protest politic al opiniei publice în legătură cu represiunile politice în masă în Uniunea Sovietică din perioada postbelică. Vasyl Stus a fost exclus de la aspirantură, iar în 1972 – arestat. A fost pus în libertate în 1979, apoi iarăşi arestat în mai 1980. A fost condamnat la 10 ani de munci corecţionale şi la 5 ani de exil. A decedat în închisoare în 1985. A fost înmormântat în cimitirul de pe teritoriul lagărului, iar în 1989 – reînhumat în cimitirul central din Kiev. Creaţia lui Vasyl Stus atestă că el a fost un poet de talie europeană.
La 4 septembrie 2003 a decedat Lola Bobescu, violonistă și profesoară română, stabilită în Belgia. (n. 1920). Lola Bobescu (1920-2003) a fost o violonistă și profesoară de vioară originară din România. Solistă-concertistă timp de peste 60 de ani, Lola Bobescu s-a situat printre violoniștii români cu cea mai solidă carieră artistică. Paralel cu activitatea solistică, Lola Bobescu a desfășurat o fructuoasă activitate pedagogică, fiind profesoară de vioară la Conservatorul din Liège (1962-1974) și la Conservatorul regal din Bruxelles. A făcut parte din juriul concursurilor internaționale de vioară „Reine Elisabeth de Belgique” (1971 și 1993).
Lola Bobesu a colaborat cu marile ansambluri orchestrale ale lumii, precum Filarmonicile din Berlin și Londra, orchestrele franceze Colonne, Pasdeloup și Lamoureux, orchestra Concertgebouw din Amsterdam, La Suisse Romande din Geneva, orchestra Accademia Santa Cecilia din Roma ș.a. A concertat și în recitaluri de muzică de cameră, fiind adesea acompaniată de pianistul Jacques Genty.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com