La 5 mai 311 a murit împăratul roman Galerius. Galerius Maximianus (născut aproximativ în anul 250 în apropiere de Zaicear, pe Valea Timocului din Serbia de azi, într-o familie de ţărani) a fost împărat roman între anii 305-311. Susținător al unei politici anticreştine, Galerius a promulgat totuşi cu câteva zile înainte de moarte, la 30 aprilie 311 un edict de toleranţă faţă de noua religie.
Împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ci Imperiul Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor. El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți, totul în numele aceluiași tratament pe care victoriosul Traian l-a aplicat cu două secole înainte poporului lui dac.
La 5 mai 1836 s-a născut Isidor Vorobchievici, scriitor şi compozitor bucovinean, dirijor, pedagog, slujitor al cultului. După absolvirea Seminarului teologic din Cernăuţi, a obţinut studii muzicale la Conservatoriul din Viena. Lucrările literare le-a scris preponderent în limba ucraineană, deşi are şi opere în germană şi română. A compus cântece şi pe versurile unor poeţi români, a fost profesorul lui Ciprian Porumbescu. Celebrul său cântec „Să-mi cânţi cobzar” are două variante – în ucraineană şi română. Astăzi numele lui Isidor Vorobchievici îl poartă Liceul de arte din Cernăuţi. Există şi Premiul regional „Isidor Vorobchievici”.
La 5 mai 1846 s-a născut Henryk Sinkiewicz, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel. În 1879 începe redactarea trilogiei istorice a lui Henryk Sinkiewicz, formate din romanele „Prin foc şi sabie”, „Potopul” şi „Pan Wolodyjowski”. Evenimentele descrise în trilogie au avut loc în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Conflictul dintre hatmanul cazacilor zaporojeni, Bogdan Hmelniţki, și panii polonezi constituie fundalul istoric din „Prin foc şi sabie”. În ultimii ani, în baza acestui roman, cineaştii ucraineni şi polonezi au creat filmul artistic cu aceiaşi denumire. În rolul lui Bogdan Hmelniţki s-a produs vestitul actor ucrainean, Bogdan Stupka.
La 5 mai 1948 s-a stins din viață Sextil Pușcariu, lingvist și istoric literar, publicist și academician român. Sextil Pușcariu (Sextil Iosif Pușcariu) s-a născut la 4 ianuarie 1877, la Brașov. A urmat studiile gimnaziale și liceale în orașul natal, cele superioare le face la mai multe universități din Occident: la Leipzig (Germania), Paris (Franța) și la Viena (Austria).
Din 1906 Sextil Pușcariu activează la Cernăuți, ca profesor extraordinar, apoi în decursul unui deceniu – din 1908 și până în 1918 – a fost titularul Catedrei de limbă și literatură română a Universității cernăuțene. În 1918 a fost numit decan al Facultății de Filozofie. În acel an Sextil Pușcariu inițiază și conduce ziarul „Glasul Bucovinei”, primul număr al căruia a apărut la 22 octombrie 1918. „Glasul Bucovinei” a devenit cea mai activă și răspândită publicație românească din Bucovina în acea perioadă. Ca participant activ la unirea Bucovinei cu România, în primăvara anului 1919 lui Sextil Pușcariu i se oferă postul de ministru al Bucovinei la București, dar refuză, preferând să activeze pe tărâm științific. Aici se încheie perioada bucovineană din viața și activitatea lui Sextil Pușcariu.
În anul 1919, devenind primul rector român la Universitatea din Cluj, Sextil Pușcariu creează Muzeul Limbii Române – primul institut românesc de lingvistică. În perioada anilor 1922-1925 a făcut parte din delegația României la Liga Națiunilor de la Geneva.
Lingvistul Sextil Pușcariu este autorul a peste 400 de lucrări de o mare valoare științifică, a inițiat și a coordonat întocmirea „Dicționarului limbii române” și a „Atlasului lingvistic român”. A fost unul dintre cei mai mari lingviști ai României. Datorită concepției sale înnoitoare asupra limbii, Sextil Pușcariu este considerat un precursor al lingvisticii integrale, curent lingvistic al cărui părinte a fost Eugeniu Coșeriu.
De-a lungul vieții Sextil Pușcariu a aprofundat numeroase aspecte ale culturii naționale, de la filologie la artă, de la istorie la critică literară, a scris versuri și schițe, cronici muzicale și teatrale, a întreținut legături strânse cu numeroși reprezentanți ai culturii românești.
Odată cu venirea comuniştilor la putere, a fost persecutat şi, deşi familia regală i-a oferit posibilitatea să plece din ţară, Sextil Puşcariu a refuzat. A murit în 1948 la Bran, la 71 de ani, înainte de a primi sentinţa în procesul în care era judecat.
În ziua de 5 mai a anului 2006, la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamt s-a stins din viaţă Zoe Dumitrescu-Buşulenga, scriitoare şi critic literar. Născută la 20 august 1920, ea a fost o personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic şi istoric literar, eseist, filozof al culturii şi pedagog. A fost membră a Academiei Române şi a unor importante instituţii culturale europene. Zoe Dumitrescu-Buşulenga a fost un colaborator important al regimului Ceauşescu în domeniul culturii, iar după 1989 a ales să se retragă într-o chilie la Mănăstirea Văratec, luând numele de maică Benedicta. A fost înmormântată la Mănăstirea Putna.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com