La 7 iulie 1807 a fost încheiat Tratatul de la Tislit dintre împăratul Franței, Napoleon I, și țarul Rusiei, Alexandru I.
Rusia a ajuns să fie în război cu Franța, susținând militar armata Prusiei în lupta sa împotriva împăratului francez Napoleon Bonaparte. Înfrângerea rapidă a Prusiei și ocuparea de trupele franceze a ducatului Poloniei l-au silit pe țarul Alexandru I să încheie această pace cu Napoleon. În urma semnării tratatului de la Tislit, Rusia şi Franţa s-au aliat împotriva Angliei, și-au propus cucerirea și împărțirea între ele a Imperiului otoman.
Pacea ruso-franceză de la Tislit a vizat și Principatele Române. Articolul XXII al tratatului prevedea: „Trupele ruse se vor retrage din provinciile Valahia și Moldova, însă aceste provincii nu vor putea fi ocupate de trupele Înălțimii Sale Sultanul până la ratificarea viitorului tratat de pace definitiv dintre Rusia și Poarta Otomană”. Rusia își ținea armata în Principatele Române în cadrul războiului ruso-turc 1806-1812.
Pe frontul otoman, Rusia urma să semneze un armistiţiu la Slobozia (24 august 1807), care prevedea evacuarea trupelor ruseşti din Valahia şi Moldova. Dar acest tratat nu s-a aplicat, întrucât ţarul Alexandru I a refuzat ratificarea lui, acuzându-l chiar pe generalul Meiendorf că a acordat condiţii prea favorabile Turciei. Condiția rămânerii turcilor în afara Principatelor Române a fost folosită de ruși în august, după ce turcii s-au grăbit să intre în Brăila imediat după încheierea armistițiului de la Slobozia, iar sub acest pretext țarul Alexandru a refuzat să își mai retragă trupele.
De fapt, la Sankt-Petersburg decizia de a menține Principatele Române sub ocupație fusese luată independent de acțiunile turcilor. Pe 19 august 1807, baronul Budberg îi prezenta țarului Alexandru I un referat, în care afirma că retragerea trupelor țariste dincolo de Nistru ar fi constituit un avantaj mult prea mare pentru turci, care puteau traversa Dunărea mult mai repede în cazul reizbucnirii ostilităților. Recomandarea baronului Budberg era ca trupele ruse să rămână în Valahia și Moldova, iar pe 20 august 1807, generalul Michelson a primit ordin să lungească negocierile pentru armistițiul cu turcii și să nu se retragă din Principatele Române. Mai apoi, țarul Alexandru I avea să motiveze păstrarea principatelor prin nerespectarea armistițiului de către turci și prin faptul că nici Napoleon nu-și retrăsese trupele din Prusia.
În cursul discuțiilor și a schimburilor de scrisori referitoare la retragerea trupelor ruse din principate, un mesaj al contelui Rumianțev, ministrul rus de Externe, către ambasadorul rus la Paris, contele Tolstoi, dezvăluie faptul că rușii știau foarte bine ce înseamnă Basarabia: „Majestatea sa dorește să păstreze Moldova și Valahia și acea fâșie strâmtă de pământ care deși nu este o provincie, poartă numele de Basarabia”.
De fapt, în majoritatea corespondenței diplomatice ruse se face diferența între Principatul Moldovei de la Carpați la Nistru și fâșia numită Basarabia dintre Dunăre și Marea Neagră.
Relatând discuțiile dintre ambasadorul rus Tolstoi și împăratul Napoleon din 10 ianuarie 1808, diplomatul rus spune că „vorbind de evacuarea din Moldova și Valahia l-am făcut să înțeleagă că eu nu cuprind în acestea și Basarabia”. Replica lui Napoleon a fost că Basarabia nu a fost cuprinsă în Tratatul de la Tislit, contele Tolstoi avea însă răspunsul pregătit: „Ocuparea acestei fâșii ar reprezenta o chestiune de foarte mică importanță ca să merite atenția guvernului său”.
Ostilităţile ruso-turce vor fi reluate în 1809. Anume în urma războiului ruso-turc de la 1806-1812 jumătatea estică a Moldovei, botezată în urma tratatului de pace ruso-turc – Basarabia, a fost cedată Imperiului Rus.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
