Istoricul zilei: 9 februarie

9 02 2021 LC IST 1

Anul 1866. Împăratul Alexandru al II-lea al Rusiei, acceptă propunerea Consiliului de Stat  de a interzice predarea limbii române în cadrul Liceului de băieţi din Chişinău, în Basarabia ţaristă.

Anul 1881. A murit Fiodor Dostoievski (1821-1881), unul dintre cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane: „Crimă şi pedeapsă”, „Idiotul”, „Fraţii Karamazov” şi „Demonii”, precum şi nuvela „Însemnări din subterană”. În total, opera sa numără unsprezece romane, trei nuvele, șaptesprezece povestiri, precum și numeroase alte lucrări. Romanul „Fraţii Karamazov” de Fiodor Dostoievski a fost tradus în română de poetul şi traducătorul cernăuţean Mircea Lutic.

9 02 2021 LC IST 3

Anul 1918.  A fost semnat tratatul de pace de la Berest (în prezent localitate din Belarus), prin care Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman şi Ţaratul Bulgariei au recunoscut independenţa Republicii Populare Ucrainene. Aceasta a fost prima apariţie pe arena mondială a Statului ucrainean nou-creat. Tratatul din 9 februarie 1918 a salvat Republica Populară Ucraineană de Rusia bolşevică. La 1 martie trupele bolşevice au fost nevoite să părăsească Kievul. Peste o săptămână în capitala Ucrainei a revenit Guvernul Radei Centrale. Din cauza neînţelegerilor în interiorul clasei politice ucrainene, peste un an bolşevicii au ocupat din nou Kievul.

Anul 1929. S-a încheiat, la Moscova, între URSS, România, Letonia și Estonia un acord prin care statele semnatare se obligau să pună în aplicare Pactul Briand-Kellogg, de renunțare la război ca instrument de politică națională, încă înainte de ratificarea lui de către toate statele. Peste 10 ani, URSS a invadat Finlanda, Estonia, Letonia, Polonia, Basarabia. Pactul a fost propus de Aristide Briand, ministrul de externe al Franței și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, ca un tratat bilateral între Franța și Statele Unite ale Americii, prin care se scotea în afara legii folosirea războiului pentru rezolvarea problemelor dintre cele două țări. Briand a considerat că o asemenea inițiativă avea să încălzească relațiile răcite dintre foștii aliați și, mult mai important, avea să asigure o viitoare alianță a SUA cu Franța într-un eventual nou război european.

Anul 1967. La Bucureşti a avut loc premiera filmului „Dacii” (regizor Sergiu Nicolescu, scenariu Titus Popovici). Filmul „Dacii” a avut un mare succes la publicul din România.  El a fost relansat la 2 februarie 2001. „Dacii” se află pe locul 4 în topul celor mai vizionate filme româneşti din toate timpurile.  Lansarea filmului în Franța a avut loc la 31 mai 1967, adaptarea în limba franceză fiind realizată de Jacques Rémy. Versiunea franceză întitulată „Les Guerriers”  conține un supliment de scene de luptă, care nu a fost încorporat în negativul versiunii române. Prin contractul de exploatare din 1965, partea franceză avea dreptul de exploatare a filmului în Franța, Italia, Belgia, Luxemburg și fostele colonii franceze din Africa și Asia.  Difuzarea mondială a filmului a fost preluată în aprilie 1968 de firma canadiană „Paris-Montreal Distribution”. Criticii de film au recunoscut în marea majoritate caracterul de superproducție al acestui film, fără precedent în istoria cinematografiei românești. Vorbind despre acest film, criticii Cornel Cristian și Bujor T. Râpeanu afirmau că el constituie unul dintre episoadele izbutite ale epopeii cinematografice naționale prin câteva reușite portretizări, prin iscusința realizării scenelor de masă și buna valorificare plastică – în imagine – a peisajului românesc”.

9 02 2021 LC IST 2

La 9 februarie sunt marcate Ziua internaţională a stomatologului, Ziua voleiului, Ziua internaţională a pizzei.

9 02 2021 LC IST 4

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий