Istorie şi tradiţie la Voloca

Screenshot_3

Voloca este satul unde noul se ţine de mână cu tradiţia. Şi ea, tradiţia, se simte onorată chiar în casele moderne, ca nişte vile, ale sătenilor, în mare parte antreprenori. În zi de sărbătoare nu numai cei în vârstă, dar şi copiii îmbracă neapărat costume naţionale româneşti. În afară de aceasta, Voloca are şi meşteriţe iscusite care brodează, ţes, menţin arta populară.

De vreo douăzeci de ani încoace, în data de 26 octombrie, la Voloca este marcată Ziua şcolii. De atunci de când în curtea şcolii a fost inaugurat bustul lui Ştefan cel Mare, slăvitul voievod al Moldovei medievale, care la 26 octombrie 1497, în Codrii Cosminului a obţinut una dintre cele mai strălucite victorii asupra cotropitorilor. De la acest bust, străjuit de brazi înalţi şi drepţi ca lumânarea credinţei, se văd legendarii codri de stejar.

În anul curent Ziua şcolii din Voloca a coincis cu împlinirea a 520 de ani de la această bătălie istorică. Fiecare clasă de la instituţia de învăţământ respectivă a pregătit câte unul două numere artistice şi s-a prezentat cu ele pe scena Casei de cultură. Au venit să-i admire pe elevi şi părinţii lor, care s-au străduit să le pregătească acestora costume pentru adevăraţi artişti.

Iar elevii au răspuns cu un concert care a durat două ore, atât cât ar dura evoluarea unui mare artist. În afară de cântece şi dansuri, micii artişti amatori au prezentat şi diferite scenete, cu subiecte din literatura română, unul chiar referindu-se la Ştefan cel Mare. În final a urcat pe scenă primarul comunităţii Voloca, domnul Valentin Glopina, care a înmânat diplome fiecărei clase pentru participare activă atât la sărbătoarea şcolii, cât şi la sărbătoarea satului – Ziua roadei.

Screenshot_3

– Aşa e tradiţia la noi în şcoală, în sat, ca fiecare elev să aibă costum naţional şi să-l îmbrace în zi de sărbă- toare, afirmă doamna director-adjunct, Maria Onofreiciuc. Pentru fiecare cântec, pentru fiecare dansşiscenetă elevii au avut costumaţia respectivă, confecţionată cu iscusinţă şi gust artistic. Aceasta este străduinţa părinţilor, care sunt foarte activi în viaţa şcolii. La pregătirea sărbătorii au participat toţi profesorii, dar mai ales diriginţii de clasă şi profesorii-organizatori Emilia Zahariciuc şi Gabriela Cogan.

Activitatea extraşcolară la instituţia de învăţământ din Voloca cuprinde mai multe sărbători – Ziua Sfântului Nicolae (pentru elevii claselor primare), Anul Nou, omagierea lui Mihai Eminescu, Ziua îndrăgostiţilor (pentru elevii claselor superioare), „Coşuleţul de Paşti”.

– Mai la toate festivităţile de la şcoală este prezent primarul Valentin Glopina. El a fost şi ne este coleg, fiindcă şi în prezent are ore la şcoală, precizează doamna Maria Onofreiciuc. Deci, înţelege foarte bine problemele şcolii. Voi accentua că în anul curent primăria ne-a ajutat foarte mult. Nu este vorba numai de finanţarea lucrărilor de reparaţie. Pentru şcoală au fost cumpărate calculatoare noi, o tablă modernă care costă peste 170 mii de grivne, iar pentru două săli de clasă – bănci şi scaune noi.

Clădirea şcolii din Voloca nu este modernă, dar e menţinută într-o stare excelentă, aşa cum ştiu s-o facă gospodarii satului. Important e că în ea dăinuie spiritul şi tradiţia românească.

Vasile Carlașciuc

Screenshot_4

Добавить комментарий