La Berlin a fost luat angajamentul să fie respectate acordurile de la Minsk

11 02 2022 INFO 1

După negocierile consilierilor liderilor „cvartetului Normandia”, care au durat zece ore la Berlin, reprezentanţii Germaniei şi Franţei au declarat că acestea au fost „complicate”. Următoarea întâlnire a fost fixată pentru luna martie, transmite RBK-Ucraina cu referire la DPA. Se menţionează că în timpul negocierilor au fost clar „examinate diferite propuneri şi soluţiile posibile”.  După cea de a doua întâlnire din anul curent a consilierilor în cadrul Formatului Normandia, reprezentanţii Franţei şi Germaniei au ţinut să menţioneze că participanţii şi-au luat angajamentul să respecte acordurile de la Minsk şi să „lucreze energic în vederea realizării lor depline”.

RBK-Ucraina aminteşte că şeful Oficiului Preşedintelui Ucrainei, Andrii Ermak, în rezultatul întâlnirii consilierilor „cvartetului Normandia” a declarat că nu s-a reuşit să fie coordonat documentul comun. El a mai spus că Ucraina speră la noi negocieri în Formatul Normandia. Kievul e predispus la o întâlnire de succes. Andrii Ermak a precizat că nu s-a discutat referitor la întâlnirea miniştrilor de Externe ai „cvartetului Normandia”. Părţile tind să iasă deodată la negocierile liderilor. Şeful Oficiului Preşedintelui Ucrainei a subliniat că fără încetarea războiului în Ucraina nu poate fi vorba de securitatea europeană.

După cum s-a comunicat, reprezentantul Rusiei, Dmitri Kozak, a anunţat condiţiile pentru următoarea întâlnire a consilierilor „normandezi”. Potrivit lui, negocierile pot avea loc după şedinţa subgrupului politic al Grupului de Contact Trilateral.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий