La frontiera ucraineană-maghiară din Transcarpatia a fost reținut un bucovinean, care se da drept cetățean român

2-1

În speranța de a avea noroc, compatriotul nostru a încercat să treacă granița dintre Ucraina și Ungaria pe baza unui document fals.

Aseară, un microbuz Mercedes a ajuns la punctul de control „Tisa” în direcția plecării din Ucraina. În timp ce verifica documentele pasagerilor, un polițist de frontieră a depistat  pașaportul de călătorii  al unui cetățean român cu semne de falsificare. Au decis să verifice în detaliu documentul și a constatat, că acesta nu corespunde cu eșantionul stabilit. Pașaportul a fost supus unor manipulări, în plus el nu avea  elementele de securitate adecvate.

În timpul unui control aprofundat la  bărbatul,  care a prezentat un document străin la  control a fost depistat  pașaportul de  cetățean ucrainean pentru călătorii în străinătate. Infractorul este  un rezident de 50 de ani din regiunea Cernăuți.

Documentul fals a fost confiscat și predat colaboratorilor  Grupului de investigare al Poliției Naționale. Infractorul  va fi  tras la răspundere pentru încercarea de a trece ilegal frontiera de stat a Ucrainei. În plus, a fost anunțat  Departamentul de Investigații al Departamentului Regional al  Poliției Naționale  regiunea Transcarpatia cu privire la  depistarea semnelor unei infracțiuni în temeiul articolului 358 partea 4 a Codului penal „Falsificarea documentelor, sigiliilor, timbrelor și formularelor, vânzările acestora, utilizarea documentelor contrafăcute”, ne informează Serviciul de presă al detașamentului de frontieră Chop, potrivit interregionews.

Добавить комментарий