Donald Trump împlinește astăzi 72 de ani, iar cu această ocazie și-a luat o zi libera de la evenimentele publice. Casa Albă nu a precizat cum își sărbători şeful statului aniversarea, dar pe agenda sa anunţată miercuri seara nu figurează evenimente publice.
Trump este al doilea cel mai vârstnic preşedinte al SUA, după Ronald Reagan, care a plecat de la Casa Albă la 77 de ani, în 1989, după două mandate. Dacă va avea şi el două mandate, Trump va deveni cel mai vârstnic preşedinte american, depăşindu-l pe Reagan cu câteva luni. Un singur alt preşedinte a mai ocupat Casa Albă la mai mult de 70 de ani, Dwight Eisenhower, care a împlinit 70 de ani în octombrie 1960, cu câteva luni înainte de a preda postul.
Potrivit Wikipedia, Donald John Trump (n. 14 iunie 1946, Queens, New York) este un miliardar american, vedetă de televiziune, politician și actualul președinte al Statelor Unite ale Americii. El a fost candidatul republican și a fost ales al 45-lea președinte al Statelor Unite în alegerile din 8 noiembrie 2016, învingând pe contracandidatul democrat Hillary Clinton; a preluat oficial mandatul de președinte pe 20 ianuarie 2017, succedându-l pe Barack Obama. La cei 70 de ani ai săi, Trump este cea mai în vârstă persoană care își asumă președinția Statelor Unite.
Donald Trump s-a născut și a crescut în orașul New York, fiind al patrulea din cei cinci copii ai lui Frederic Trump, un magnat imobiliar. În 1968, Donald Trump a obținut o diplomă de licență în științe economice de la Școala de Finanțe și Comerț Wharton din cadrul Universității din Pennsylvania. În 1971, succedându-i tatălui său Fred Trump, el a preluat controlul Organizației Trump (Trump Organization), o societate mamă de tip holding care deține acțiunile mai multor societăți imobiliare și de construcții. Donald Trump a fondat în 1995 Trump Entertainment Resorts, o companie care operează numeroase cazinouri și hoteluri din întreaga lume. Pe parcursul carierei sale de afaceri, Trump a construit turnuri de birouri, hoteluri, cazinouri, terenuri de golf și alte clădiri de marcă în întreaga lume. Trump a organizat în 1996-2015 concursurile de frumusețe Miss SUA și a jucat roluri mici de tip cameo în filme și seriale de televiziune. În 2004-2015 Trump a fost prezentatorul și coproducătorul serialului de tele-realitate Ucenicul (The Apprentice) la televiziunea NBC. În ultimii 30 de ani Trump și afacerile sale au fost implicate în 3.500 de procese juridice în instanțele din SUA. Cu o avere estimată la circa 3,7 miliarde de dolari în luna octombrie 2016, Donald Trump a fost listat în 2016 de revista Forbes pe locul 324 în topul celor mai bogați oameni din lume și pe locul 156 în Statele Unite. Donald Trump are cinci copii din trei căsătorii. Prima sa soție, Ivana Zelnickova, originară din Cehoslovacia, cunoscută ca manechin și actriță, i-a dăruit trei copii, Donald Jr. (n. 1977), Ivanka (n. 1981) și Eric (n. 1984); toți trei sunt acum directori executivi ai Organizației Trump. Cea de-a doua soție, Marla Maples, o figură cunoscută în lumea mondenă, fiind actriță și om de televiziune, i-a dăruit încă o fiică, Tiffany. Actuala soție, Melania Knauss, originară din Slovenia, este creator de bijuterii și ceasuri și fost manechin; cu aceasta, Trump are un băiețel, Barron Trump .
Donald Trump a încercat să obțină nominalizarea la președinție ca membru al partidului Reformei în 2000, dar s-a retras înainte de începerea votării. În iunie 2015, Trump și-a anunțat candidatura pentru președinția SUA ca membru al partidului republican și a devenit rapid favorit pentru nominalizare al partidului. În mai 2016, rivalii săi republicani rămași în cursă pentru Casa Albă și-au suspendat campaniile, iar în iulie el a fost nominalizat în mod oficial candidatul pentru cursa prezidențială la Convenția Națională Republicană din 2016. Campania lui Trump a primit o acoperire mediatică fără precedent și o sporită atenție internațională. Multe dintre declarațiile sale în interviuri, pe Twitter, cât și la mitingurile electorale au fost controversate sau false. Mai multe mitinguri în timpul alegerilor primare au fost însoțite de proteste. Pe 7 octombrie 2016, a fost făcută publică o înregistrare audio din 2005 în care Trump se lăuda că a sărutat și pipăit mai multe femei care îi permiteau acest lucru pentru că era celebru; mai multe femei l-au acuzat de un comportament similar la scurt timp după aceea. El și-a cerut scuze pentru comentariile din 2005 și a negat acuzațiile, descriind-le ca parte dintr-o campanie amplă de denigrare.