La ONU Rusia a auzit poziţia clară şi unică a majorităţii covârşitoare a Consiliului de Securitate

1 02 2022 INFO 1

Şedinţa deschisă a Consiliului de Securitate ONU în legătură cu creşterea prezenţei militare a Federaţiei Ruse în jurul Ucrainei a avut drept scop de a primi o explicaţie clară din partea ruşilor a acţiunilor lor, care destabilizează situaţia, însă ei aşa şi n-au dat nici un fel de răspunsuri concrete. Despre aceasta a declarat luni, în rezultatul întâlnirii de la Consiliul de Securitate de la New York reprezentanta permanentă a SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, transmite Ukrinform. „Am convocat această întâlnire pentru a-i da posibilitate părţii ruse să explice acţiunile întreprinse de ea. Am auzit foarte puţin de la ea, nu ne-a dat răspunsurile pe cale le-am aşteptat”, a menţionat şefa Misiunii americane pe lângă ONU. În acelaşi timp, potrivit ei, şedinţa Consiliului de Securitate de luni a confirmat univoc  că majoritatea covârşitoare a ţărilor s-au pronunţat clar în ce priveşte importanţa respectării Statului ONU. Aceasta se referă, în primul rând, la inviolabilitatea frontierelor existente. „Consider că astăzi ne-am atins scopul. Rusia a auzit poziţia clară şi unică a majorităţii covârşitoare a Consiliului”, a subliniat reprezentanta SUA. Ea şi-a exprimat speranţa că Federaţia Rusă, totuşi, va continua calea diplomaţiei, pentru ca „Ucraina să se poată simţi confortabil şi cu siguranţă în graniţele sale”.

Ukrinform precizează că luni la New York a avut loc şedinţa deschisă a Consiliului de Securitate ONU cu privire la situaţia militară tensionată din jurul frontierelor Ucrainei. Iniţiator al întâlnirii au fost SUA după consultările cu Ucraina şi cu partenerii din Consiliul de Securitate ONU.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий