Șeful diplomației Uniunii Europene Josep Borrell a efectuat o vizită la Moscova, vineri, în ciuda relației tensionate din ultimele zile dintre cele două părți, în contextul condamnării lui Alexei Navalnîi și a felului violent în care autoritățile ruse au răspuns la protestele care au avut loc în toată țara. Mai mult, în ultimele zile, regimul Putin a început o campanie puternică de represiune împotriva presei și tuturor celor care i se opun pe plan intern. Borrell a stat lângă Lavrov în timp ce oficialul rus a numit Uniunea Europeană „un partener neserios” și i-a acuzat pe liderii europeni că mint în legătură cu otrăvirea lui Alexei Navalnîi, scrie Politico.
Borrell a insistat să efectueze această călătorie, în ciuda faptului că nu a avut un obiectiv clar și nu a obținut nimic palpabil din întâlnirea cu Lavrov, din contră. Oficialul european a argumentat „nevoia dialogului” pentru a merge la Moscova.
A devenit evident destul de rapid că riscurile unei apariții în apropierea unui personaj ca Serghei Lavrov într-un moment atât de delicat al relațiilor UE-Rusia sunt considerabile, potrivit Digi24.ro.
La conferința de presă de vineri dimineață, Borrell a fost rapid bombardat cu întrebări puse cu rea-credință de presă afiliată regimului Putin – oficialul european a fost „momit” să condamne embargo-ul american asupra Cubei de către un reprezentant al Sputnik care l-a și trolat apoi pe Borrell, spunând că întrebarea a fost sugerată de „colegii americani”.
Același jurnalist l-a mai întrebat pe Borrell și cu privire la niște presupuse „încălcări ale drepturilor omului” din Letonia. Șeful diplomației europene a fost în mod evident nepregătit să se confrunte cu aceste atacuri.
„Sunt surprins, nu m-am așteptat să discut despre Cuba aici la Moscova. Știți deja că Uniunea Europeană nu aprobă embargoul american asupra Cubei și vom continua să exprimăm această poziție și față de noua administrație a Statelor Unite. Sperăm ca aceasta să își revizuiască poziția sa cu privire la Cuba”, a spus cu naivitate Borrel.
Lavrov a profitat imediat de ocazie pentru a întoarce declarația lui Borrell împotriva lui – oficialul rus a acuzat UE de ipocrizie și a atacat-o pentru politica sa de sancțiuni pe care o duce împotriva Rusiei în ce privește conflictul din Ucraina și anexarea Crimeii. În același timp, Lavrov a încercat să semene discordie între Bruxelles și Washington, profitând de dezacordul dintre cei doi aliați.
„Pe mine nu mă surprinde, Josep, pentru că atunci când în merg în vizite străine pe mine mă întreabă despre Ucraina așa cum pe tine te-au întrebat despre Cuba.
Aveți relații importante cu Cuba și cred că acesta este un exemplu de bun simț care arată că ar trebui să evităm astfel de presiuni ilegitime, unilaterale precum embargouri sau blocade. Aici, opinia noastră este comună cu cea a Uniunii Europene. Putem lucra cu partenerii noștri doar prin dialog, fără să folosim ultimatumuri, pedepse sau acțiuni unilaterale de pedepsire. Acestea sunt metode și instrumente ale trecutului colonial. Folosirea de către UE a acestor instrumente inventate de SUA nu e un lucru bun”, a spus Lavrov.
Borrell a încercat apoi să aducă în discuție condamnarea lui Navalnîi, precizând că i-a vorbit lui Lavrov despre îngrijorarea profundă a europenilor cu privire la acest subiect și despre solicitările pentru eliberarea disidentului, dar și pentru o investigație imparțială în ce privește otrăvirea acestuia.
Lavrov a răspuns prin a acuza Uniunea Europeană că minte în legătură cu otrăvirea lui Navalnîi, în ciuda faptului că există numeroase analize chimice care atestă că disidentul rus a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip armă chimică militară.
Prestația dezastruoasă a șefului diplomației europene s-a încheiat cu o nouă umilință din partea omologului său rus. Borrell a stat lângă Lavrov în timp ce oficialul rus a insultat Uniunea Europeană, numind-o un „partener neserios”.
Rusia a declarat persona non grata trei diplomați din Suedia, Polonia și Germania, care ar fi participat la manifestațiile de susținere a lui Alexei Navalnîi pe 23 ianuarie, a anunțat Ministerul rus de Externe, potrivit agenției TASS. Suedia respinge acuzațiile. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a aflat știrea chiar în timpul vizitei sale la Moscova și a cerut „reevaluarea” deciziei.
Ambasadorii celor trei țări au fost convocați vineri la Ministerul rus de Externe, unde li s-a comunicat decizia în privința diplomaților.
„În acord cu Convenția de la Viena privind Relațiile Diplomatice din 18 aprilie 1961, diplomații care au luat parte șa acțiuni ilegale au fost declarați persona non grata. Li s-a ordonat să părăsească teritoriul Federației Ruse în cel mai scurt timp”, se arată într-o declarație a ministerului rus.
„Partea rusă se așteaptă ca, pe viitor, misiunile diplomatice ale Regatului Suediei, Republicii Poloniei și Republicii Federale a Germaniei și personalul lor se respecte cu strictețe legile internaționale”, se mai precizează în comunicat.
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com