Doina BOJESCU
PASTELUL DORULUI
Renaşterea
Şi-a desfăcut aripile.
Mamă,
E timpul să deschidem
Poarta ţarine.
Gârbovită, încrustată,
Cu riduri, crăpături.
În sensul lor se conturează
Spectrul tărâmului arhaic.
Prin ele soarele-totem
Miruieşte cu speranţe.
De-atâtea zile, mamă,
Te răzimi pe crucifixul dorului.
Din cuanta vechimii
Totemul mă cântă, mă strigă.
Refrene despică milenii,
Ascult şoaptele pulsului
Rimând cu motivul străvechi
Al genului.
Dorul mă smulge din străinătate,
Îmi forţează creierul,
Mă scrijeleşte
Cu lacrimi incendiate.
Îmi taie răsuflarea
Când ajung la poarta cu siglă
Zăvorâtă cu aşteptări.
Uite, aici s-au adunat zodii,
Zânele vieţii – ursitoarele.
Mamă, lasă-mă
Să le scot apă vie
Din vechia noastră fântână
Din piatră.
E unica din acest sat.
Zodii şi zâne au însetat.
Mamă, hai să udăm
Rădăcina dorului.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com