Ion Gheorghiţă
Sonete cotidiene
I
E ora când descoperim izvoare
cu ochiul limpede spre înălţimi răsfrânt.
Strămoşeasca flacără răsare
ca un plop albastru din pământ.
Mai demult, în lutu-acesta static
străbunii mei se grămădeau la foc.
Un magic dans se-nvolbura sălbatic,
frământând ţărâna a noroc.
Răzbat spre noi din depărtate timpuri
flăcări de lumini nepieritoare.
Ne intră fumu-n ochi. Ca nişte nimburi
mii de sori pe creştet ne pogoară.
Tot neamul meu de-atunci a lut miroase,
şi lut de foc îşi pun la talpa casei.
