Balada cerbului cu stea în frunte
La șipotele marilor dorinți
Venea ades un tânăr cerb de munte,
Și apa ce curgea dinspre părinți
Îi răsfrângea o stea devreme-n frunte.
În ochii lui mirați îi răsărea
Un cer adânc și năucit de stele.
Avea zăpezi sub pleoape și avea
Copită-n forma visurilor mele.
Când răsări în codru, rămuros,
Purtând în coarne luna-nstrăinată,
Era atât de tânăr și frumos,
Că înverzi pădurea dintr-o dată.
Dar coarnele-i crescură… Lungi și mari,
Îl încurcau printre copaci să meargă.
Și-astfel muri-n pădurea de stejari
Cu gura sângerândă printre iarbă.
Cum sta măreț, cu capu-ncornorat,
Părea un mândru răsărit de soare.
În ochii lui Carpații-au lăcrimat,
Și brazii-au curs, ca niște verzi izvoare…