SONET
Unde vei găsi cuvântul
ce exprimă adevărul?
- Eminescu
Totul depinde de-un cuvânt,
ce adevărul îl exprimă.
Și nu contează doar pe rimă,
ci pe un suflet în frământ.
Rostit el alte guri animă.
Prin secoli face legământ
și plânsul îl preface-n cânt
Gura de sfânt ce-i anonimă.
Totul depinde de-un cuvânt,
de înălțarea lui sublimă,
crescând ca pâinea din pământ
Și să nu-l spui ar fi o crimă,
căci el în suflete răsfrânt
nu poate fi numai veșmânt.