La 21 februarie este marcată Ziua internațională a limbii materne. Este o sărbătoare cu specific național pentru toate popoarele lumii, or, limba maternă constituie codul genetic al unei națiuni. Pentru comunitatea românească din actuala regiune Cernăuți această dată din calendar are o semnificație deosebită, deoarece limba română de pe aceste meleaguri mioritice le cere vorbitorilor ei grijă permanentă. Pentru ei rămâne actuală chemarea autorului celui mai frumos imn dedicat limbii române, scris cu mai bine de un veac în urmă, Alexe Mateevici – „înviați-vă dar graiul”. Limba română trebuie să dăinuie în familiile de români, în instituțiile preșcolare și școlare, unde se învață românește, în bisericile unde se roagă creștinii români. Ea trebuie susținută de intelectualii ieșiți din sânul acestei etnii, dar mai ales de cei ce mânuiesc cuvântul românesc.
Detașamentul celor ce trudesc pe ogorul literelor române din regiunea Cernăuți nu este mare, dar fiecare este conștient de misiunea pe care o are: „Vorbiți, scrieți românește pentru Dumnezeu!”, după cum spunea George Sion, născut la Vama (Țureni), acolo de unde începe ținutul Herței.
Cu o săptămână și ceva în urmă, anume la Herța, la baștina altui cărturar al neamului românesc, Gheorghe Asachi, a avut loc ședința ordinară a Cenaclului literar transfrontalier „Mașina cu poeți” (Cernăuți-Suceava). Înființat din inițiativa regretatului poet Vasile Tărâțeanu din Cernăuți și susținut de oameni de litere din Suceava, Cenaclul „Mașina cu poeți” „circulă” regulat când la Suceava, când la Cernăuți, chiar în pofida pandemiei și a acestor vremuri de restriște din cauza războiului din Ucraina. Pentru puținii literați români din regiunea Cernăuți el creează acea atmosferă prielnică pentru inspirație, acel mediu unde cuvântul românesc artistic se simte în apele sale. Oricum, acest cenaclu a înviorat esențial viața literară din nordul Bucovinei, Ținutul Herței și nordul Basarabiei. Ședința cenaclului s-a desfășurat la Liceul românesc „Gheorghe Asachi” din Herța, care i-a încântat pe oaspeții din România prin felul cum este păstrată aici memoria lui Gheorghe Asachi: în curtea Liceului se află bustul marelui cărturar și deschizător de drumuri – Gheorghe Asachi. Iar în foaier – mai multe standuri despre viața, opera și activitatea multilaterală a slăvitului nostru copământean, excepțional întemeietor al culturii române. A fost o surpriză plăcută ca împreună cu vocile poeților din România și din Cernăuți să răsune și cele ale „gazdelor” – Elena Apetri, Ana Onofrei, Elena Ciubotaru și părintele Mihai Păduraru.
Scriitoarea Elena Mândru de la Iași, președinta Societății Scriitorilor fără frontiere, care în ultimul timp participă regulat la ședințele Cenaclului literar „Mașina cu poeți”, a anunțat că membri ai acestei societăți au devenit mai mulți participanți ai cenaclului transfrontalier, inclusiv Sofia Roșca din Marșinți. Cred că fost plăcut pentru Nicolae Șapcă, autorul unei proaspete culegeri de sonete, să citească un sonet de-al său și să asculte un alt sonet scris de el – „Sărutul tău”– cântat de Carolina Jitaru, la baștina lui Gheorghe Asachi, cel care a intrat în istoria literaturii române ca „primul sonetist”. Lasă o impresie tot mai mare asupra fraților de condei suceveni versurile celorlalți membri ai cenaclului din partea Cernăuțiului – Vasile Bâcu, Gheorghe Ungureanu, Gheorghe Bodnariuc, Vasile Carlașciuc, precum și cutezanța tot mai încrezută a Tatianei Golciuc. Scriitoarea Maria Toacă întotdeauna găsește în cărțile sale pasaje care înfrumusețează orice ședință a Cenaclului „Mașina cu poeți”. În acest „vehicul literar” se simte la fel de bine și Dorin Misichevici din Budeneț, care scrie proză și piese dramatice.
Ședința cenaclului a fost și o lecție de literatură pentru elevii de la Liceul „Gheorghe Asachi”. La rândul lor, ei le-au prezentat oaspeților un fragment din spectacolul „Cea mai curată lacrimă a noastră”, consacrat lui Mihai Eminescu, poetul nostru național. Într-adevăr, Eminescu și graiul matern este cea mai curată lacrimă a noastră. Este o comparație metaforică, pe care am găsit-o și în placheta de versuri a Paraschivei Abutnăriței, poetă din județul Suceava, – „Cuvântul ce devine Timp”, pe care autoarea a adus-o la Herța. Ea scrie: „Și-a rămas al nostru, strălucind sub soare/ Deși noi hotare ni l-au împărțit/ Îl unește limba azi în sărbătoare,/ Limba noastră, miere și ulei sfințit”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com