Locuitorii satelor Mahala și Ostrița sunt gata să picheteze Administrația Regională de Stat Cernăuți și să blocheze drumurile. Oamenii sunt indignați de faptul că de două luni funcționarii cernăuțeni încearcă să stopeze procesul de formare a comunității teritoriale unite Mahala.
„La începutul lunii august, primăria satului Mahala, raionul Noua Sulița, a depus un pachetul de documente către Administrația Regională de Stat Cernăuți cu privire la unirea localității menționate cu satul Ostrița, raionul Herța. Potrivit legislației Ucrainei, Administrația Regională de Stat Cernăuți, în termen de 10 zile lucrătoare trebuia să semneze un aviz cu privire la această hotărâre a celor două primării. Însă, deja au trecut două luni și din partea funcționarilor nu a venit nici un răspuns.” — a declarat primăreasa satului Mahala, Elena Nandriş portalului de știri pogliad.ua.
„La noi oamenii s-au obișnuit că mai întâi de toate trebuie de făcut scandal și de ieșit în stradă, de blocat circulaţia mijloacelor de transport ca cei de sus să reacționeze. La 9 octombrie se împlinesc exact două luni de când am depus pachetul de documente și nu am primit nici un răspuns. Nu ştim ce să facem şi cum să procedăm mai departe. Din această cauză se poate ajunge chiar până la un mare scandal. Oamenii sunt nemulțumiți de situația creată şi de această indiferență din partea autorităților regionale. Zilnic locuitorii satului vin la primărie și îmi cer explicații și mă îndeamnă să acționez. Nu mai știu ce să le zic, căci din cauza conducerii regionale nu pot proceda mai departe.”
„Funcționarii încearcă să stopeze procesului de formare a comunității teritoriale unite Mahala, de aceea locuitorii celor două sate sunt deja gata să-și apere drepturile sale și să picheteze în mod pașnic Administrația Regională de Stat Cernăuți. Deja a trecut o lună de când am trimis a doua scrisoare. Probabil, a treia scrisoare cei de la Administrație nu o mai așteaptă — așteptă sosirea oamenilor.” — a mai adăugat Elena Nandriş.