Anul acesta, Compania națională de drumuri din regiunea Cernăuți, pentru repararea drumurilor bucovinene, a obținut din bugetul de stat 68 de milioane de grivne, a declarat Igor Gah, menționând că suma alocată este cu 10 milioane de grivne mai mică decât cea din anul trecut.
„Anul trecut s-au alocat 78 de milioane de grivne, iar în acest an — 68 de milioane. Trebuie să întreținem peste 2 mii de kilometri de șosele. Anual, potrivit estimărilor noastre, întreținerea unui kilometru de drum necesită 23 de mii grivne. Ce gamă de activități putem face cu banii aceștia? Cu această sumă (68 de milioane grivne), în măsura posibilităților, putem întreține și repara doar 10 kilometri de drum, adică cât un kilometru în fiecare raion și atât. ”, a declarat Igor Gah.
Anul trecut pentru întreținerea drumurilor au fost alocate 78 de milioane grivne. De asemenea „Ukravtorodul” bucovinean a însușit 140 de milioane, bani furnizați de vama regională.