Marcarea Zilei Europei la Cernăuți

33109031_423439401461532_1823332308573224960_o

În data de 19 mai 2018, la Cernăuți au avut loc mai multe acțiuni, dedicate Zilei Europei. În acest an, Ziua Europei a fost marcată pentru a 16-a oară la Cernăuți.

Manifestările au debutat cu o masă-rotundă cu tema: „Bucovina multiculturală – experiența istorică și provocările actuale”, apoi, în Piața Soborna (Integrității) din centrul orașului, s-a desfășurat o amplă manifestare culturală, la care au luat parte artiști aparținând minorităților naționale din Bucovina, printre care, la loc de cinste, s-a aflat și comunitatea istorică românească, reprezentată de Societatea pentru Cultură Românească din regiunea Cernăuți „Mihai Eminescu”.

Reprezentanții comunității românești au prezentat un scurt program artistic (cântece și jocuri populare din folclorul românesc), beneficiind și de un stand unde au putut fi admirate cusături și obiecte tradiționale românești.

La manifestare au mai participat autoritățile locale şi regionale – Oleksandr Fişciuk, şeful Administrației Regionale de Stat, Ivan Muntean, preşedintele Consiliului Regional, Oleksii Kaspruk, primarul orașului Cernăuți, precum și reprezentanți ai Consulatelor României, Germaniei și Austriei, reprezentanți ai unor ONG-uri, mass-media, alți reprezentanți ai societății civile din regiune.

Добавить комментарий