Istoricul zilei: 6 septembrie
La 6 septembrie 1817, la Iaşi s-a născut Mihail Kogălniceanu, om politic de orientare liberală, avocat, istoric şi publicist român, care a activat şi în funcţia de prim-ministru al României şi în cele de ministru de externe şi ministru de interne.
Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale, situându-se pe curentul moderat al liberalismului. Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prinţului Mihail Sturdza, concomitent ocupând şi funcția de director al Teatrului Naţional din Iaşi. A publicat mai multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica. În acea perioadă Mihail Kogălniceanu editează revista „Dacia literară” şi este profesor la Academia Mihăileană din Iaşi. Mihail Kogălniceanu este considerat unul dintre ideologii Revoluţiei din 1848 din Moldova, fiind autorul periţiei „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, pe care a scris-o la Cernăuţi, fiind în pribegie. În „Dorinţele partidei naţionale din Moldova», Mihail Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Muntenia, „o Unire care este dictată atât de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese”. Pe lângă toate aceste radicale instituţii, „singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională”, mai propune una, ca cunună tuturor, „ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amânduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mână au vroit să o săvârşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului».
După Războiul Crimeii prințul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat pe Mihail Kogălniceanu cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Vasile Alecsandri, el a editat revista unionistă „Steaua Dunării”, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc și l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieții, la tron. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moţiune de cenzură, care a declanșat o criză politică, culminând cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Mihail Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. Mai târziu el a pus bazele Partidului Naţional Liberal, dar înainte de asta, a jucat un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la recunoașterea independenței României.
În ultimii ani de viață Mihail Kogălniceanu a fost o figură politică proeminentă, președinte al Academiei Române și reprezentant al României în relațiile cu Franţa. Mihail Kogălniceanu a decedat la Paris pe data de 20 iunie 1891. A fost înmormântat la Cimitirul «Eternitatea» din Iaşi.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași, Moldova – d. 1 iulie 1891, Paris, Republica Franceză)
După Războiul Crimeii, prințul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat revista unionistă Steaua Dunării, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc, și l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieții, la tron.
Kogălniceanu a susținut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boierești și secularizarea averilor mănăstirești. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moțiune de cenzură, care a declanșat o criză politică care a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal, dar mai înainte de asta, a jucat un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la recunoașterea independenței țării. În ultimii ani de viață a fost o figură politică proeminentă, președinte al Academiei Române și reprezentant al României în relațiile cu Franța.
N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume», afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti.
Mihail Kogălniceanu este fiu de basarabeni de pe Kogîlnic, dar născut la Iaşi la 6 septembrie 1817, om politic, democrat, istoric, scriitor, ziarist şi orator român. Şi-a făcut studiile în Franţa şi Germania (Berlin). A fost profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană şi membru al Academiei Române, prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României (1863-1865). Mihail Kogălniceanu a fost căsătorit cu Ecaterina Jora (1827-1907), văduva colonelului Iorgu Scorţescu.
În 1839, Kogălniceanu redactează «Foaea sătească a prinţipatului Moldovei», publicaţie nevinovată cu efecte modeste, dar sigure. Rugîndu-se lui Dumnezeu „să ne păstreze români (subl. n.)» în aprilie 1840, în «Întroducţie», publicată în „Arhiva românească», Mihail Kogălniceanu propune să se publice o colecţie a tuturor cronicarilor Valahiei şi Moldovei, „spre a le păstra românilor», colecţie ce va fi publicată în 1841 în 6 volume. Avem, deci, o recunoaştere directă de către Kogălniceanu a apartenenţei sale la naţionalitatea română.
În „Cuvînt pentru deschiderea cursului de istorie naţională în Academia Mihăileană», rostit la 24 noiembrie 1843, M. Kogălniceanu spune, printre altele: „Departe de a fi părtinitorul unui simtiment de ură către celelalte părţi a neamului meu, eu privesc ca Patria mea (passim subl. n.), toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte, şi ca istoria naţională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfîşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania. Această istorie este obiectivul cursului meu; întinzîndu-mă,. .., mai mult asupra întîmplărilor Moldaviei, nu voiu trece subt tăcere şi faptele vrednice de însămnat a celorlalte părţi a Daciei, şi mai ales a românilor din Valahia, cu cari suntem fraţi şi de cruce, şi de sînge, şi de limbă, şi de legi».
Deja în august 1848, în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova», M. Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Muntenia, „o Unire care este dictată atît de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese». El spunea: „…Pe lîngă toate aceste radicale instituţii, singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amînduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mînă au vroit să o săvîrşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului».
„Unirea Principatelor, continuă eminentul bărbat al României, inclusiv al Moldovei, este dar dorinţa vie şi logică a marii majorităţi a românilor». „Românii, declară Kogălniceanu, au dovedit că sunt demni de libertate».
Mihail Kogălniceanu a decedat la Paris pe data de 20 iunie 1891. A fost înmormîntat la Cimitirul «Eternitatea» din Iaşi.
La 20 iunie 2010, s-au împlinit 119 ani de la moartea unuia din cei mai mari basarabeni pe care i-a avut România. De fapt, România ca stat, există şi datorită acestui mare bărbat al neamului românesc.
Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași, Moldova – d. 1 iulie 1891, Paris, Republica Franceză)
După Războiul Crimeii, prințul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat revista unionistă Steaua Dunării, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc, și l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieții, la tron.
Kogălniceanu a susținut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boierești și secularizarea averilor mănăstirești. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moțiune de cenzură, care a declanșat o criză politică care a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal, dar mai înainte de asta, a jucat un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la recunoașterea independenței țării. În ultimii ani de viață a fost o figură politică proeminentă, președinte al Academiei Române și reprezentant al României în relațiile cu Franța.
N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume», afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti.
Mihail Kogălniceanu este fiu de basarabeni de pe Kogîlnic, dar născut la Iaşi la 6 septembrie 1817, om politic, democrat, istoric, scriitor, ziarist şi orator român. Şi-a făcut studiile în Franţa şi Germania (Berlin). A fost profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană şi membru al Academiei Române, prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României (1863-1865). Mihail Kogălniceanu a fost căsătorit cu Ecaterina Jora (1827-1907), văduva colonelului Iorgu Scorţescu.
În 1839, Kogălniceanu redactează «Foaea sătească a prinţipatului Moldovei», publicaţie nevinovată cu efecte modeste, dar sigure. Rugîndu-se lui Dumnezeu „să ne păstreze români (subl. n.)» în aprilie 1840, în «Întroducţie», publicată în „Arhiva românească», Mihail Kogălniceanu propune să se publice o colecţie a tuturor cronicarilor Valahiei şi Moldovei, „spre a le păstra românilor», colecţie ce va fi publicată în 1841 în 6 volume. Avem, deci, o recunoaştere directă de către Kogălniceanu a apartenenţei sale la naţionalitatea română.
În „Cuvînt pentru deschiderea cursului de istorie naţională în Academia Mihăileană», rostit la 24 noiembrie 1843, M. Kogălniceanu spune, printre altele: „Departe de a fi părtinitorul unui simtiment de ură către celelalte părţi a neamului meu, eu privesc ca Patria mea (passim subl. n.), toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte, şi ca istoria naţională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfîşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania. Această istorie este obiectivul cursului meu; întinzîndu-mă,. .., mai mult asupra întîmplărilor Moldaviei, nu voiu trece subt tăcere şi faptele vrednice de însămnat a celorlalte părţi a Daciei, şi mai ales a românilor din Valahia, cu cari suntem fraţi şi de cruce, şi de sînge, şi de limbă, şi de legi».
Deja în august 1848, în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova», M. Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Muntenia, „o Unire care este dictată atît de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese». El spunea: „…Pe lîngă toate aceste radicale instituţii, singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amînduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mînă au vroit să o săvîrşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului».
„Unirea Principatelor, continuă eminentul bărbat al României, inclusiv al Moldovei, este dar dorinţa vie şi logică a marii majorităţi a românilor». „Românii, declară Kogălniceanu, au dovedit că sunt demni de libertate».
Mihail Kogălniceanu a decedat la Paris pe data de 20 iunie 1891. A fost înmormîntat la Cimitirul «Eternitatea» din Iaşi.
La 20 iunie 2010, s-au împlinit 119 ani de la moartea unuia din cei mai mari basarabeni pe care i-a avut România. De fapt, România ca stat, există şi datorită acestui mare bărbat al neamului românesc.