„Mariupolul – oraș al oamenilor de neînfrânt”

28 07 2022 F 4

În Mariupolul ocupat temporar de militarii ruși, o fată a ieșit în piața din fața unei casei distruse într-un tricou cu inscripția „Ucraina”.

Potrivit Ukrinform, Consiliul local Mariupol a comunicat despre acest lucru în Telegram și a publicat fotografia fetei. „Mariupol este un oraș al oamenilor de neînfrânt! În orașul în care tot ce e ucrainean este interzis, fata nu s-a temut să iasă într-un tricou cu inscripția „Ucraina”. Aceasta este rezistența Mariupolului. Pentru că Mariupolul este al Ucrainei. Așa a fost, este și așa va fi”, este scris sub fotografii.

După cum s-a comunicat, agresiunea Rusiei a provocat una dintre cele mai mari catastrofe umanitare din Mariupol. Orașul este distrus aproape complet ca urmare a tirurilor inamice. Mariupolul este astăzi fără livrare normală de energie electrică, apă, gaz. De la începutul invaziei rusești, aproximativ 22.000 de civili au fost uciși. Peste 50.000 au fost deportați în Rusia și pe teritoriile ocupate temporar din regiunea Donețk. În prezent, peste 100.000 de locuitori rămân în orașul blocat. Mariupol este amenințat cu catastrofa ecologică și cu izbucnirea bolilor infecțioase. Colaboratorul Konstantin Ivașcenko a fost numit de invadatorii rusești „primarul” Mariupolui și se creează imaginea „restaurării vieții orașului”. Locuitorii Mariupolului se opun „puterii”, distribuie foi volante cu simboluri ucrainene.

Zilele acestea în Mariupolul ocupat au fost văzute și coloane de copii în uniforma „armatei minorilor lui Putin”. Câteva zeci de adolescenți treceau cu pas cadențat pe străzile orașului ruinat, cântând cântece sovietice. Direcția de comunicații strategice a Forțelor Armate ale Ucrainei a explicat că în acest mod copiii celor care au hotărât să colaboreze cu ocupanții se străduiesc pentru părinții lor, devenind jertfe ale regimului.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberi.com

 

Добавить комментарий