MARTIRAJUL  ANULUI  1941

10 08 2021 LC GRIOR

În decembrie 1941, în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului, trece în lumea veşniciei Marghioala a lui Simion Azoiţei, născută la 1892, în satul Sinăuţi din Ţinutul Herţei, deportată în stepele pustii kazahe, conform hotărârii din 13 iunie, acelaşi an, a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei”.

Tot în decembrie 1941, în aceeaşi regiune Aktiubinsk a Kazahstanului, moare Ilie al lui Gheorghe Azoiţei, născut la 1898, în acelaşi sat Sinăuţi din Ţinutul Herţei, deportat şi el de autorităţile sovietice, împreună cu soţia, Marghioala, şi copiii: Dumitru, Ion, Pintilei. Toţi „erau rude cu un trădător al patriei”. Părinţii închid ochii pentru totdeauna în aceste blestemate stepe pustii şi rămân copiii în voia destinului, departe de glia străbună. Peste două luni, în ianuarie 1943, va trece în lumea celor drepţi şi fiul Dumitru, născut la 1924.

În 1941, tot în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului, se stinge din viaţă Maria a lui Vlad Şova, născută la 1876, în acelaşi sat Sinăuţi din Ţinutul Herţei, deportată, conform hotărârii din iunie, acelaşi an, a „troicei operative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, acuzată de faptul că „era rudă cu un element care prezintă un pericol social”.

În 1941, în Republica Komi a Federaţiei Ruse, a părăsit această lume plină de durere Zinovia a lui Adam Jireadă, născută la 1892, în satul Stăneşti din Bucovina, deportată în ziua de 13 iunie, acelaşi an, conform hotărârii „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei”.

În august 1941, în regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, a murit Petru al lui Ilie Croitoru, născut la 1921, în satul Lucoviţa-Slobozia din Ţinutul Herţei, deportat în Siberia, împreună cu părinţii, Ilie şi Catrina Croitoru, conform hotărârii din 11 iunie, acelaşi an, a „troicei operative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, tustrei acuzaţi de faptul că „erau rude cu un trădător al patriei”. Peste trei luni, în decembrie 1941, tot în regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, a închis ochii pentru totdeauna Ilie al lui Ion Croitoru, născut la 1880, în acelaşi sat Lucoviţa-Slobozia din Ţinurul Herţei. A rămas sărmana româncă fără soţ şi fiu, singură în întinsurile nemărginite ale Siberiei de gheaţă.

În noiembrie 1941, tot în regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, s-a stins din viaţă Toader al lui Vasile Raileanu, născut la 1880, în acelaşi sat Lucoviţa-Slobozia din Ţinutul Herţei, deportat şi el în Siberia, împreună cu soţia, Elena, şi copiii: Aneta, Maria, Elena şi Filareta, conform hotărârii din 11 iunie, acelaşi an, a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, fiindcă toţi „erau rude cu un trădător al patriei”.

În 1941, în aceeaşi regiune blestemată Tiumen a Federaţiei Ruse, a trecut în lumea celor drepţi Gheorghe al lui Vasile Mânzatu, născut la 1855, în satul Hreaţca din Ţinutul Herţei, deportat în îndepărtata Siberie, conform hotărârii din 10 iunie, acelaşi an, a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, acuzat de faptul că şi el „era rudă cu un trădător al patriei”. Românul avea 86 de ani, când a fost scos cu forţa din căsuţa lui şi dus la o depărtare de mii de kilometri, unde şi-a găsit mormântul.

Petru GRIOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий