„Numai din adevăr naşte adevărata iubire de neam şi ţară”
(Academicianul Dimitrie Onciul)
„Sângele martirilor este sămânţa bisericii”
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, după efectuarea unor vaste şi temeinic argumentate cercetări, organele responsabile ale autorităţilor româneşti, aflate în ţinutul mioritic, în Raportul „Răzvrătirea românilor din ţinutul Sucevenilor contra stăpânirii ruseşti din primăvara anului 1941”, relatau: „În primăvara anului 1941, românii bucovineni, nemaiputând suporta jugul stăpânirii ruseşti şi încercările de desfiinţare a naţionalismului, în care s-au regăsit românii din Bucovina după ocuparea Nordului acestei provincii româneşti de către soviete, au încercat să pună în aplicare unul dintre cele mai frumoase şi mai înălţătoare acţiuni: trecerea în grup a frontierei trasate temporar prin mijlocul Bucovinei însângerate de către bolşevici, acţiune însă, care, din lipsa unui conducător responsabil a eşuat, fiind plătită cu viaţa celor mai buni fii ai comunelor româneşti din judeţul Storojineţ, parte din aceștia fiind omorâţi, iar parte prinşi şi deportaţi în regiunile de gheaţă ale Siberiei, de unde nimeni nu ştie dacă se va mai întoarce vreunul înapoi vre-odată”. La baza acestor afirmaţii stăteau declaraţiile martorilor „oculari la întreaga acţiune şi participanţi direcţi la „răscoala din 1 aprilie 1941”.
Datorită acestor cercetări, la începutul anului 1943, a apărut „Tabelul de locuitorii morţi şi identificaţi din revoluţia din 1 aprilie 1941”, în care au intrat numele a 24 de martiri identificaţi, „cu specificarea comunei de origine”. Conform acestui Tabel, în Poiana Varniţei au căzut 5 martiri din comuna Cupca, 4 martiri din comuna Suceveni, 8 martiri din comuna Carapciu, 3 martiri din comuna Pătrăuţii de Jos, 2 martiri din comuna Petriceni, un martir din comuna Iordăneşti şi o martiră din comuna Pătrăuţii de Sus. Lista aparţine Preturei plăşii Storojineţ.
În vara anului 1942, Inspectoratul de Jandarmi din Cernăuţi, în urma cercetărilor întreprinse, a întocmit „Tabelul nominal de persoanele de pe teritoriul rural al Inspectoratului din nordul Bucovinei, executate de sovietici fără sentinţă”. În Tabel au fost incluşi încă doi martiri, care au murit la Fântâna Albă, şi n-au intrat în lista, alcătuită de Pretura plăşii Storojineţ. Astfel, au fost scoase la lumina zilei numele a 26 de martiri. Tabelul în cauză cuprinde un număr de 79 de băştinaşi (51 de origine română, 26 ucraineni şi 2 nemţi) din diverse localităţi ale ţinutului, care şi-au pierdut viaţa, fiind nimiciţi mişeleşte de către maşina infernală de represalii a primului stat socialist din lume.
Reieşind din aceste două Tabele, în 2015, Centrul de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi a publicat, în „Cartea Durerii”, partea a cincea, lista martirilor căzuţi la Fântâna Albă, conform documentelor de arhivă, în care au intrat numele a 26 de martiri.
Tot în 2015, neobositul cercetător al trecutului regiunii Cernăuţi, apucând toiagul drumeţiei şi cu focul dragostei de Neam în suflet, a pornit la drum, cercetând minuţios, ca în totdeauna, monumentele apărute în localităţile din fostele raioane Hliboca şi Storojineţ, consacrate memoriei martirilor. Adevăratul patriot a realizat o faptă nobilă, care trebuia îndeplinită de către cele două Societăţi „Golgota” prin intermediul filialelor lor, dacă ele există, în oraşele şi satele din regiune şi din Ucraina. Dumitru Covalciuc, datorită cercetărilor întreprinse, a declarat: „În fiecare sat de pe Valea Siretului, pe cruci, sunt trecuţi cei care au murit la Fântâna Albă: ba-s opt, ba-s cinci, ba-s doisprezece; 28 au murit, acolo”. Aşadar, la lumina zilei a apărut cifra de 28 de martiri, care nu se deosebeşte esenţial de celelalte două cifre anterioare, şi care este socotită de mult regretatul scriitor ca cifră definitivă. Rămâne să aflăm numele a încă doi martiri, osemintele cărora îşi dorm somnul veşnic în Poiana Varniţei. Acest lucru poate fi dus până la capăt prin realizarea deshumărilor „şi efectuarea de cercetări arheologice în teren”, după cum afirmă savantul Dorin Popescu. Osemintele martirilor, seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici cu atâtea decenii în urmă, trebuiesc scoase din glia vetrei străbune, stropite cu lacrimile urmaşilor şi cu agheasma Învierii Mântuitorului, şi înmormântate creştineşte înapoi în pământul strămoşesc, prin dangătul de jale al clopotelor de aramă din lăcaşurile sfinte ale ţinutului străbun, fiindcă aşa-i lăsat de la Domnul. Aşa s-a procedat cu martirii de la Lunca, în 1942. „Sângele martirilor este sămânţa bisericii”.
Afirmările că „numărul celor ce-şi dorm somnul sub brazii din pădurea Varniţei este de zeci de ori mai mare” sau acest număr constituie câteva mii de martiri, după cum s-a spus până în prezent şi se mai declară şi astăzi, n-au la baza lor nici o sursă documentară. Cine afirmă astfel, are tot dreptul să argumenteze cele spuse. Cred că adevărul se află, ca în toate timpurile, de partea lui Dumitru Covalciuc. „Istoria spune că multe decenii/ Martirii aşteaptă, retraşi în morminte,/ Ca mândra lor Ţară să-i ştie pe nume,/ Să-i pomenească în zilele sfinte”. Fiecare nume are importanţă, fiindcă fiecare nume este o părticică a neamului masacrat. Publicarea listei integre a martirilor „înseamnă nu doar reabilitarea victimelor comunismului, ci şi săvârşirea unui act de justiţie”. Fără aceste nume „trecutul nostru ar părea aşa cum şi-ar fi dorit autorităţile comuniste de atunci: „luminos, fără crime comise de potentaţii zilei”.
„Morţii cer dreptate şi adevăr”.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com