Medalie de bronz pentru tinerii voleibalişti din Vancicăuţi

Screenshot_2

La Ivano-Frankivsk s-a desfăşurat etapa finală a turneului „Liga şcolară de volei din Ucraina”, la care au participat echipe din 15 regiuni ale Ucrainei. Regiunea Cernăuţi a fost reprezentată de către elevii de la Şcoala medie din Vancicăuţi (raionul Noua Suliţă), care au cucerit medalia de bronz a competiţiei. Pe primul loc s-a clasat echipa din Doneţk, iar pe locul doi – echipa din Transcarpatia. Echipa din Vancicăuţi este antrenată de Vasile Strâmbu (profesor de sport) şi Marcel Saca (antrenor). Patronul echipei, Stepan Gligor, directorul Întreprinderii „Spicul de Aur”, este convins că la următoarea ediţie tinerii sportivi din Vancicăuţi vor cuceri medalia de aur. Dar până atunci, dl Gligor a promis că va aloca fonduri pentru reparaţia capitală a sălii de sport unde se antrenează voleibaliştii.

Добавить комментарий