Dacă vrei să afli despre starea materială a omului, aruncă-ţi privirea la încălţămintea lui. Iar pentru oligarhii ucraineni cineva dubeşte piei de crocodil, pentru majoritatea populaţiei, adusă la limita sărăciei, trudesc din zori şi până-n noapte chinezii. Încălţămintea din China a inundat pieţele noastre.
Alături de magazinele cu vitrinele pline de încălţăminte de ultima modă şi cu marca unor firme cunoscute în lumea întreagă, funcţionează şi modestele „second-hand”, unde încălţămintea utilizată în Occidentul înstărit se vinde cu kilogramul. Cu alte cuvinte, întreprinzătorii ucraineni caută să satisfacă necesităţile consumatorilor după mărimea pungii acestora.
Dar care este ponderea întreprinderilor din ţară pe piaţa încălţămintei? Datele de statistică arată că producţia cu mărcile firmelor ucrainene e în scădere. Să ne referim la indicii pe primele patru luni ale anului curent. În comparaţie cu perioada analogică a anului trecut volumul producţiei este de 100,8 la sută, deci, a crescut cu 0,8 la sută. Producţia din aprilie faţă de cea din luna martie constituie 81,7 la sută, iar faţă de cea din aprilie 2016 — 85,4 la sută. Întreprinderile de producere a încălţămintei de pe timpuri au trecut prin mari schimbări, modernizându-se, dar, în acelaşi timp, pierzând din capacităţi. Au apărut mici ateliere unde se fabrică încălţăminte bună, pe care o cumpără cetăţenii cu venituri medii.
Încălţămintea bună îi serveşte omului mai mult timp, iar cea de calitate proastă nu rezistă nici în decursul unui sezon. Îi pot „prelungi” termenul de folosire cizmarii, care dispun de ateliere de reparaţie. Domnul Ion Irinici, originar din Ropcea, raionul Storojineţ, are o experienţă de muncă de circa trei decenii, însuşită la fabricile de încălţăminte din Cernăuţi. De câţiva ani îşi are atelierul său de reparaţie a încălţămintei în cartierul „Ruskii” al oraşului. La fisc achită taxa fixă, iar numărul clienţilor se tot răreşte.
— Oamenii nu au bani nici chiar pentru repararea încălţămintei, se destăinuieşte meşterul. Reparaţia bună tot parale costă, doar materialele de care facem rost nu sunt ieftine. Majoritatea lor sunt din import. Mă înconjor cum pot, ţinând piept concurenţei, fiindcă numai în acest cartier sunt vreo cinci ateliere de reparaţie a încălţămintei. Mă „salvează” clienţii permanenţi, care s-au convins că nu fac lucrul de mântuială.
Un meşter iscusit cum este domnul Ion Irinici înţelege că poate fi reparată doar încălţămintea care a fost fabricată calitativ, din cea chineză nu prea ai ce repara, vorba românului — nu face pielea cât dubala. De aceea, oamenii cu mai puţine posibilităţi de cumpărare, asaltează „second-hand”-urile, iar cizmarii îşi pierd clienţii.