Din cele mai vechi timpuri mierea din Ucraina a avut preţ în lume. În anul 2016 exportul de miere din țara noastră a atins un 7 indice-record: 57 mii tone, de 5,8 ori mai mult decât în 2011. Iar în perioada ianuarie-aprilie a anului curent au fost expediate peste hotare 21,9 mii tone de această producţie. Este un indice care îl depăşeşte de 2,3 ori pe cel din perioada analogică a anului trecut. Circa o treime din această cantitate de miere a fost exportată în SUA. 23 la sută din export a fost direcționat în Germania și 10 la sută — în Polonia.
Însă, există şi cealaltă parte a medaliei exportului de miere. Unul din factorii care îl stimulează este devalorizarea grivnei şi reducerea capacităţilor de cumpărare a populaţiei ţării. Cu alte cuvinte, mierea ucraineană nu poate îndulci viaţa cetăţenilor ucraineni.
Deşi regiunea Cernăuţi nu deţine locuri de frunte pe ţară în domeniul apiculturii, însă această veche îndeletnicire a sătenilor se bucură de popularitate şi admiraţie. Bunăoară, satul Igeşti din raionul Storojineţ poate fi considerat un sat al prisăcarilor.
— Sunt gospodari care au de la 35 până la 80 de familii de albine, ne-a informat primarul comunităţii teritoriale unite Ciudei-lgeşti, dl Anatolie Piţu. Este o îndeletnicire foarte folositoare, chiar eu am cinci familii de albine. Mierea de la noi este căutată şi apreciată. Însuşi negustorii îi găsesc pe prisăcari şi cumpără produsele de miere chiar de la ei de acasă, adică direct din prisacă. Ţinând cont de valoarea mierii, statul ar trebui să-i stimuleze şi mai mult pe apicultori.
La piaţa din Cernăuţi, în decursul întregului an îşi realizează producţia unii prisăcari din raionul Noua Suliţă.
Domnul llie Calancea, originar din Ostriţa Herţei, are o experienţă de apicultor încă de pe timpurile gospodăriilor colective. A îngrijit de prisaca sovhozului local „Cernoviţki” în decurs de cinci ani: a purtat stupinele şi la munte, la Crasna, şi în Moldova. Căsătorindu-se cu Floarea Găină din suburbia Horecea, s-a mutat cu traiul „la oraş”. Dar tot prisăcar a rămas. Gospodăria soţilor Calancea din Horecea este un rai pentru albine.
-Avem 60 de familii de albine. Stupii i-am pus de-a lungul hatului, iar lângă ei am sădit vişini — să le ţină umbră, povesteşte domnul llie. În vecinătate curge Prutul, iar pe malul râului au înflorit deja salcâmii. Iar mierea din floare de salcâm este foarte preţuită.
Soţii llie şi Floarea Calancea ne explică în ce mod au creat „raiul pentru albine”.
-Am săpat un iaz, iar jur-împrejur am sădit salcie specială, adusă din România, care înfloreşte mai târziu. Alături, iată, creşte salcia noastră, mugurii ei se desfac la început de primăvară şi ei sunt „prima pâine” a albinelor. Dacă nu o au, albinele pier, spune domnul llie.
De asemenea, în grădina soţilor Calancea creşte o plantă meliferă foarte preţioasă — echinaceea.
-Toate produsele din albinărit sunt foarte preţioase, trebuie să ştii a le întrebuinţa. Cineva spunea că viaţa albinelor nici până astăzi nu este studiată până la capăt. Ele muncesc şi zi, şi noapte. Mi se pare că dacă noi, oamenii, neam organiza viaţa după cea a albinelor, măcar în proporţie de 25 la sută, am trăi ca în rai, afirmă prisăcarul llie Calancea.
Vasile CARLAȘCIUC