Din Ipoteşti, „satul din legendă”, porneşte Mihăiţă Eminovici la vârsta de opt anişori spre capitala Bucovinei, aflată sub dominaţie habsburgică, pentru a fi înscris la Şcoala „National-Hauptschulle”. Aici, purtând în suflet imaginea miraculoasă a meleagurilor natale cu „lacul codrilor albastru” şi basmul despre Călin, povestit de bătrânul prisăcar Miron cu vocea lui domoală şi plină de vrajă, însoţit pe străzile cernăuţene de chipul dulce al mamei şi de dorul de libertate, copilul, crescut în sânul naturii, a continuat să soarbă cu nesaţ din izvorul nesecat al cunoştinţelor. La acea instituţie de învăţământ, clădirea căreia se află şi astăzi în oraşul de pe malul Prutului, avându-i ca profesori pe Scarlat Weiacek de Voinski, Iancu Litviniuc şi Ioan Zybaczynski, fiul căminarului a frecventat clasele a treia şi a patra primare din septembrie 1858 până în iulie 1860, fiind clasificat de administraţia şcolii printre cei mai buni elevi.
Pentru a înveşnici memoria acestui fapt istoric, în ziua de 28 iunie 1939, la ora 11, în faţa Şcolii unde a învăţat Luceafărul poeziei noastre, s-au adunat mulţi cernăuţeni, printre care profesori universitari, învăţători, studenţi, elevi, reprezentanţi ai organizaţiilor obşteşti din Bucovina. Adunarea solemnă a fost deschisă de către Gh. Ucraineţ, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Cernăuţeni, care, după ce a adus un sincer omagiu Marelui Eminescu, a dezvelit placa memorială, instalată pe peretele Şcolii „I. Litviniuc” din iniţiativa frumoasă a acestei Asociaţii.
Luând cuvântul în faţa celor prezenţi, Em. Iliuţ, vicepreşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, a menţionat: „Paşii lui Eminescu pe aici au trecut, glasul lui pe aici a răsunat, iar în acest Cernăuţi nu există stradă, în care numele lui să nu evoce amintiri trainice. În biblioteca Societăţii pentru cultură se găsesc o mulţime de cărţi, pe care degetele acestui minunat copil le-au foiletat de atâtea ori”.
Profesorul Ilie Mandiuc a vorbit în numele Ligii Culturale, aducând călduroase mulţumiri învăţătorilor cernăuţeni pentru nobilul gest.
Apoi cei adunaţi au vizitat clasa „împodobită cu verdeaţă şi steaguri tricolore”, în care „au fost expuse pe o masă matricolele şcolare din anii 1859 şi 1860” ale sârguinciosului elev „Michael Eminowicz, născut în… 1850 la Botoşani”.
Găzduit în Casa lui Aron Pumnul, băiatul, care „avea o memorie excelentă şi era de toţi agreat”, adeseori „recitând pe de rost balade populare”, pentru întâia oară a făcut cunoştinţă cu revoluţionarul paşoptist, sosit la Cernăuţi cu zece ani înaintea lui Eminescu. Ilustrul dascăl a jucat un rol important în consolidarea viziunii despre lume a „Poetului poeţilor”.
Copilul „mic şi îndesat, cu părul negru pieptănat de la frunte spre ceafă, cu fruntea lată, faţa lungăreaţă, umerii obrajilor puţin ridicaţi, ochii nu mari, dar vii, colorul feţei întunecat, prin care străbătea însă rumeneala sănătoasă a obrajilor” îşi continuă studiile în toamna lui 1860 la Ober-Gymnasium , unde va învăţa până în primăvara anului 1863, când pleacă spre Ipoteşti cu dor de casă în vacanţa de Paşti. Revine la Cernăuţi abia în aprilie 1864. La acea vreme în oraşul din Ţara codrilor de fagi se afla trupa de teatru, condusă de Stefania Tardini, spectacolele căreia, prezentate în clădirea fostului „Hotel de Moldavie”, s-au bucurat de un succes nemaipomenit.
Nelipsit de la spectacolele trupei, tânărul Mihai, „atras brusc de fascinaţia teatrului”, hotărăşte să se dedice „îmbietoarei muze”, pornind cu actorii spre Braşov şi Sibiu. După o lungă călătorie prin ţară, se întoarce la locul, unde a văzut lumina zilei, devenind funcţionar la Tribunalul din acest oraş, apoi la Consiliul Judeţean Botoşani. De aici se îndreaptă în primăvara lui 1865 spre meleagurile carpatine, făcându-şi apariţia pe străzile cernăuţene cu sufletul încărcat de frumoase şi neuitate impresii din Moldova şi Transilvania, când trupa teatrală Tardini-Vlădicescu sfârşea a doua stagiune a reprezentaţiilor sale în Bucovina. Se duce cu actorii, atras de vraja spectacolelor şi ademenit de tainica voce a călătoriilor.
Tânărul de cincisprezece ani a revenit la Cernăuţi în toamna aceluiaşi an, după ce a străbătut „locurile unde se născuse „Mioriţa”, cu scopul de a-şi continua studiile la gimnaziul din localitate ca privatist”.
Când zăpada acoperise glia strămoşească şi sfântă cu o plapumă uriaşă şi albă, văruind acoperişurile caselor, accentuând argintul cupolelor bisericilor din vechiul şi istoricul oraş, iar gerul brodase pe sticla ferestrelor pana păsării măiestre, Aron Pumnul, marele gânditor al poporului nostru, care, împreună cu Hurmuzăcheştii, Ioan Gheorghe Sbiera, a pus fundamentul culturii româneşti în Bucovina, a închis ochii pentru totdeauna. Nicolae Dabija, cunoscut scriitor din Republica Moldova şi autor al unor eseuri despre viaţa Luceafărului poeziei româneşti, relatează: „La moartea iubitului dascăl, micul Mihai lăcrimase prima dată în versuri – acea durere pricinuită de dispariţia marelui Om şi profesor preaiubit, fiind poate cea, care i-a atins întâia dată struna ce a scos mai apoi sunete atât de profunde”.
În noaptea când a murit cărturarul Aron Pumnul, s-a născut poetul Mihai Eminescu.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com