Guvernanții ucraineni sunt cu gândul la sărbătorile de iarnă. În primul rând aceștia vor să aducă puțină prospețime în interiorul sediului Guvernului de pe strada Hrușevski 12/2. Secretariatul Cabinetului de Miniștri al Ucrainei a anunțat o licitație pentru achiziționarea de noi covoare. În aceste scopuri din buget vor fi cheltuite 1 milion 242 mii grivne. În luna octombrie a acestui an, Cabinetul de Miniștri anunța o licitație pentru achiziționarea a 51 de televizoare în valoare de 1,5 milioane grivne.
Merită remarcat faptul că anterior au fost alocate 8 milioane grivne pentru achiziția de noi perdele pentru reședința Președintelui țării – Palatul Mariinski din Kiev. În plus, alte 8,4 milioane grivne au fost alocate pentru cumpărarea noilor fotolii, canapele și scaune pentru acest Palat. Salariile și toate înlesnirile de care beneficiază înalții demnitari, înghit aproape jumătate din Bugetul țării. O simplă privire în proiectul Bugetului de Stat pe 2018 îți ridică părul măciucă în cap. Cheltuielile legate de activitatea Guvernului, a Președintelui și a Parlamentului vor crește cu aproape un miliard. De exemplu, doar pentru activitatea șefului statului și a Administrației Prezidențiale în 2018 vor fi alocate 2,1 miliarde grivne. Cu alte cuvinte, în aceste scopuri zilnic vor fi cheltuite aproximativ 2,5 milioane grivne.