Militarilor ruşi nu li s-a permis intrarea pe teritoriul Republicii Moldova

22 07 2022 F 1

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a confirmat joi că nu a permis intrarea în țară a militarilor ruşi din așa-numitului Grup Operațional, bazat în Transnistria, comunică publicaţia ucraineană „Evropeiska pravda”, cu referire la comentariile purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Daniel Vodă. „Rotația militarilor în cadrul contingentului rus de menținere a păcii se realizează conform unui mecanism creat pentru a evita riscurile și pentru a asigura deplasarea coordonată a personalului contingentului”, a spus el. În comentariu este confirmat faptul că „ofițerii așa-numitului Grup Operațional al trupelor ruse, formațiune ilegală de pe teritoriul țării noastre, care încalcă statutul de neutralitate”, nu au fost lăsați să intre pe teritoriul Republicii Moldova. „În acest context, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene repetă poziția autorităților moldovenești cu privire la necesitatea reluării necondiționate a procesului de retragere a trupelor și depozitelor de muniții ruse din țara noastră”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Înainte de aceasta, Ministerul rus de Externe și-a exprimat îngrijorarea cu privire la cazurile de reținere a ofițerilor ruși „care se îndreptau spre Transnistria pentru a se încadra în contingentul rus pe bază de rotație”.

Contingentul militar al Federației Ruse din Transnistria se numește Grupul Operațional al Forțelor Ruse. El a fost creat din rămășițele fostei armate a 14-a ruse, dislocată aici la începutul anilor 90,  ea participând activ la conflictul transnistrean. Contigentul militar al Federaţiei Ruse din Transnistria include două batalioane de infanterie plus o unitate de comandă și control. În total – 1.500 la 1.700 de militari ruși. Majoritatea covârșitoare a personalului Grupului Operaţional este alcătuită din localnici care au cetățenie rusă.

Moldova consideră ilegală prezența Grupului Operaţional în Transnistria și cere retragerea acestuia. Anterior, armata rusă putea să facă rotaţia contingentului, folosind coridorul terestru al Ucrainei, dar din 2014 nu mai are o astfel de oportunitate.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

 

Добавить комментарий