Statele Unite și puterile din Alianța Nord-Atlantică au început un exercițiu militar de amploare pe flancul estic al NATO. Aproape 18.000 de soldați sunt adunaţi la granița cu Rusia, în cadrul celei de-a opta ediții a exercițiului Saber Strike și care este cea mai mare desfășurare de forțe americane în Europa de la încheierea Războiului Rece. Exercițiul la care participă mai multe forțe militare din Alianță, dar este condus de armata americană, a început duminică în Polonia şi Ţările Baltice. Scopul acestei desfășurări uriașe de forțe este cel de a liniști statele europene aliate ale Washingtonului situate cel mai la est, cu privire la manevrele militare ruse din vecinătatea lor şi a conflictului ucrainean. Exercițiul are loc în contextul apariției informației potrivit căreia Polonia ar intenționa să participe la finanțarea unei prezențe sporite a forțelor armate americane pe teritoriul său. Anunţul a provocat o reacţie imediată a Moscovei apreciind că o asemenea desfăşurare „nu aduce niciun fel de beneficii securităţii şi stabilităţii pe continent”. Statele Unite şi-au consolidat prezenţa pe flancul estic al NATO după anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia în 2014. Statele Unite comandă un batalion multinaţional al NATO în Polonia, iar Canada, Marea Britanie şi Germania se află la conducerea unor batalioane similare desfă- şurate în Ţările Baltice vecine, în Lituania, Letonia şi Estonia unde vor avea loc, de asemenea, manevrele Saber Strike