Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică

img

«Nașterea Ta Născătoare de Dumnezeu bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare, și stricând moartea a dăruit nouă viață veșnică».

La 21 septembrie (stil vechi), creştinii ortodocşi sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută şi drept Sfânta Maria Mică. Sfânta Maria este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi, în acelaşi timp, cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi, credincioşii merg la biserică, de dimineaţă, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Părinţii ei, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un copil. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

Născându-se Sfânta Fecioară Maria, tatăl Ei, Sfântul și Dreptul Ioachim, a dus lui Dumnezeu mari daruri la Templul Sfânt din Ierusalim. Atunci s-a binecuvântat el de Arhiereu, de preoți și de tot poporul, fiindcă s-a învrednicit de binecuvântarea lui Dumnezeu. De la Templu venind acasă în Nazaret, dreptul Ioachim a făcut un ospăț mare în casa sa, și toți se veseleau și lăudau pe Dumnezeu.

Conform tradiţiilor, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite.

Tradiţii şi obiceiuri de Naşterea Maicii Domnului

În ziua Naşterii Maicii Domnului, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treburi în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

În credinţa populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrărilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să intre în drepturi.

Este ziua în care unele păsări precum rândunelele îşi pregătesc călătoria spre ţările calde, iar reptilele se retrag în pământ. Este ziua în care plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Este ziua în care vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă, cum se întâmplă în fiecare toamnă.

În vii începe culesul strugurilor, se bat nucii pentru a avea rod bogat şi în anul viitor, se dă startul târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă.

Această zi a Naşterii Maicii Domnului trebuie cinstită cu bucurie şi ţinută de toată lumea. Nu se cade să lucrezi sau să faci treburi gospodăreşti tocmai în această zi sfântă.

Добавить комментарий