Un mare poet de talie europeană și universală, Paul Celan, a numit Cernăuțiul „un oraș al cărților”. Poate de aceea orice lansare de carte la Cernăuți, dar mai ales a celor semnate de autori cu renume, se transformă într-o adevărată și înălțătoare sărbătoare pentru suflet. În această cronică putem trece și ziua de 16 aprilie curent cu evenimentul desfășurat la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. Prin străduința directorului acestui centru, Vasile Tărâțeanu, poet și membru de onoare al Academiei Române, reprezentanții intelectualității românești din regiune au avut posibilitate să-l asculte pe distinsul om de litere în întregul areal românesc, Nicolae Dabija, membru de onoare al Academiei Române, redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta” din Chișinău. Nicolae Dabija a sosit la Cernăuți, însoțit de nedespărțita sa „călăuză bucovineană”, poetul și publicistul, Mihai Morăraș. În una din poemele sale, consacrate Luceafărului poeziei românești, Nicolae Dabija afirmă că Eminescu a pornit apostolicește de la Cernăuți spre Chișinău pentru a trezi conștiința de neam. Aici, la Cernăuți, autorul romanului „Tema pentru acasă” a găsit același devotament față de Eminescu, față de literele române (cum s-a exprimat domnia sa în cadrul lansării operei vizate). Romanul „Tema pentru acasă” a fost deja tradus în câteva limbi de circulație internațională și prin aceasta contribuie la propagarea valorilor culturale românești în întreaga lume. La importanța lui Nicolae Dabija în activitatea de valorificare și propagare a nestematelor culturale românești în Republica Moldova, și nu numai, s-au referit Vasile Tărâțeanu, Mihai Morăraș, Ilie Tudor Zegrea, Ștefan Hostiuc, Nicolae Toma etc. Consulul de la Consulatul General al României la Cernăuți, Edmond Neagoe, făcând o generalizare a discuțiilor pe marginea romanului dabijian, a subliniat că autorul a dat fiecăruia dintre noi „o temă pentru acasă” – de a ține la zestrea spirituală a neamului românesc.
Pornind de la această concluzie a diplomatului român, i-am și solicitat poetului-academician, Nicolae Dabija, un interviu în exclusivitate pentru săptămânalul „Libertatea Cuvântului”.
– Stimate Nicolae Dabija, ne-ați dat o „temă pentru acasă” cu mulți ani în urmă, când ați poposit prin locurile din Ucraina – Lviv, Kiev – legate, mai mult sau mai puțin, de viața și activitatea unor oameni de vază ai culturii românești. Ne-ați dat și o lecție cum trebuie să ne iubim înaintașii.
– Trebuie să ne cunoaștem mai bine conaționalii și, în primul rând, mă gândesc la unul dintre marii cărturari ai neamului românesc din toate timpurile, Petru Movilă. Petru Movilă este un cărturar care și-a adus cărturăria aproape de sfințenie și din acest considerent fiind un iluminator pentru mai multe popoare, inclusiv pentru
credința ortodoxă, pentru că „Mărturisirea ortodoxă” pe care a scris-o el este un manual de învățătură pentru zeci de popoare ortodoxe. Am impresia că Petru Movilă este puțin studiat ca învățător și filosof ortodox, ca om care a pus bazele teoriei ortodoxe la timpul lui. Din păcate, pentru noi, românii, el este prea puțin cunoscut. Aducerea învățăturii lui în actualitate ar vorbi despre faptul că poporul nostru are vocație europeană dintotdeauna și unii dintre integratorii noștri este Petru Movilă. Alături de Petru Movilă am putea pune și alți cărturari. Mă gândesc la Nicolae Milescu-Spătaru, care a fost și el un teolog deosebit, desăvârșit. El a fost unul dintre primii traducători ai „Bibliei”. „Biblia” lui Șerban Cantacuzino s-a dovedit că este tradusă în bună parte de Nicolae Milescu-Spătaru.
Mă gândesc la Pambo Berinda, care a fost un cărturar de al nostru și care la Lviv a tipărit un dicționar slavon-rus – o carte în care se vădește enciclopedismul unui concetățean de-al nostru. Avem mulți cărturari despre care ar trebui să vorbim. Aici aș încerca să spun despre un cronicar de-al nostru, care a ctitorit Biserica de la Boian, Ion Neculce. El este scriitor contemporan nouă, fiindcă prin tot ce a scris este sensibilitatea de azi a unui român. Cunoscându-ne cronicarii noștri, cărturarii noștri ne vom cunoaște și noi mai bine ca neam, ca popor, ca destin european. Neamul nostru, având o conștiință națională, ar trebui să aibă și o conștiință europeană, fiindcă din toate timpurile aparține marii familii europene.
– Domnule Nicolae Dabija, Dumneavoastră ați fost și prin locurile din Ucraina, unde primul poet din literatura română, mitropolitul Dosoftei, și-a tipărit „Psaltirea în versuri”.
– I-am căutat urmele lui Dosoftei, unul dintre primii noștri poeți, și la Uniev, unde a fost tipărită „Psaltirea”, i-am căutat urmele, și la Nesterov (astăzi Jolkva) – o localitate unde a trăit în castelul hatmanului polonez Jolkowski. Și pretutindeni am avut impresia că acest poet a semănat versuri, fiindcă făceau asociații între cele ce vedeam cu poemele lui Dosoftei. Mi se pare că este un poet puțin studiat. Iată, vă dau câteva citate. „Scoală, Doamne, zice Dosoftei, de mă scoate/ de la scârbe, de la toate. / De la vârsta de pruncie / Tu-mi ești reazem și tărie. / Cerurile și pământul – / Toate le-ai făcut cu cuvântul”. El îi spune lui Dumnezeu să se scoale, de parcă Dumnezeu doarme. Este o paralelă cu acel „Dumnezeu a murit” al lui Nietzsche. Filozoful Dosoftei îl vede pe Dumnezeu odihnindu-se și el îl îndeamnă pe Dumnezeu să revină între oameni să-i ajute, să-i pedepsească, să-i binecuvânteze. Este un poet care iarăși trebuie redescoperit și noi, redescoperindu-ne clasicii, putem vorbi despre vocația europeană a neamului românesc.
Vasile CARLAŞCIUC
Foto Nicolae HAUCA