Guvernatorul regiunii Cernăuți, Oleksandr Fișciuk, a promis în ajunul Anului Nou că noua școală din Iordănești va fi inaugurată pe 11 ianuarie 2018. În acest scop, șeful adjunct al Administrației Regionale de Stat Cernăuți Igor Bogatyreți, împreună cu șeful ARS Hliboca Gheorghe Prydii şi preşedintele Consiliului raional Hliboca Petro Panciuc, au întreprins la 3 ianuarie 2018 o vizită de lucru la Iordănești, în cadrul căreia au inspectat disponibilitatea inaugurării noii unități de învățământ din localitate.
Reprezentanții puterii de stat au inspectat starea spațiilor școlare înainte de începerea procesului educațional, precum și dotarea sălilor de clasă și cabinetelor școlare cu inventar și utilaj necesar. În cadrul vizitei de lucru demnitarii au abordat o serie de chestiuni legate de măsurile organizatorice privind inaugurarea solemnă a instituție.
Reamintim că construcția școlii din Iordănești a început în anul 2011. Lucrările s-au efectuat cu mari întreruperi din cauza lipsei fondurilor necesare. Părinții au trebuit chiar să recurgă la acțiuni de protest, nu lăsau copiii să meargă la școala veche, care se află în stare avariată. În total, costurile de construcție a noii școli sunt estimate la circa 40 milioane de grivne.