Noul ambasador al Ungariei la Kiev, convocat la MAE

8B1064C7-C18D-4C48-BA89-D881C00DA15A_cx0_cy8_cw0_w1597_n_r1_s

Noul Ambasador al Ungariei la Kiev, Istvan Ijgyarto a fost convocat vineri la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, unde i s-a comunicat protestul hotărât al autorităților de la Kiev faţă de ultimele declaraţii ale premierului ungar Viktor Orbán şi ale secretarului de stat pentru politici naţionale Zsolt Semjén, cu privire la Ucraina, se arată într-un anunț postat pe site-ul MAE din Ucraina.

Potrivit comunicatului, ambasadorului i-a fost pus în vedere că Ungaria trebuie să înceteze cu acţiunile cu efect negativ asupra dezvoltării relaţiilor bilaterale, în special în timp ce sunt puse în aplicare acele înţelegeri privind anumite chestiuni sensibile, înţelegeri rezultate în urma întâlnirii din octombrie între cei doi miniştrii de externe ale celor două ţări.

Viktor Orbán a declarat joi la Budapesta că Ucraina este o ţară ce nu are un orizont de timp credibil în ceea ce priveşte aderarea la NATO şi UE. Premierul ungar a afirmat că nu vede nicio şansă de a încheia vreun acord cu actuala conducere politică de la Kiev. Orbán a făcut referire şi la proximele alegeri prezidenţiale din Ucraina, susţinând că ar fi un mare rezultat dacă până atunci situaţia nu se înrăutăţeşte.

Zsolt Semjén a arătat, la acelaşi eveniment: maghiarii din Transcarpatia sunt partea naţiunii aflată în cea mai dificilă situaţie, le sunt luate drepturi câştigate, fiind în desfăşurare, în esenţă, alungarea lor.

Istvan Ijgyarto şi-a predat miercuri scrisoarea de numire a sa în funcţie ministrului ucrainean adjunct de externe, Bodnar Vasil, prin care şi-a început, practic, activitatea de ambasador al Ungariei în Ucraina. Documentul mai trebuie acceptat şi de către preşedintele Ucrainei, Petro Porosenko, pentru ca Ijgyarto să îşi poată exercita atribuţiile de ambasador în deplinătatea lor, scrie portatul Evropeiska Pravda, în ştirea privind convocarea acestuia la MAE.

 

Добавить комментарий