Noul atac masiv cu rachete al Ucrainei de către Rusia a trezit și reacția Bucureștiului și Chișinăului

10 02 2023 F 3

Cu mijloacele Forțelor Armate ale Ucrainei și ale altor componente ale Forțelor apărării au fost doborâte 61 din cele 71 de rachete și 5 drone, a comunicat Comandantul suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Valerii Zalujnyi. După cum informează UNN, atacurile aviatice și cu rachete au aplicate de către aeronavele aviației strategice – TU-95 – din acvatoriul Mării Caspice și Volgodonsk, precum și de navele purtătoare de rachete de croazieră din acvatoriul Mării Negre. Rachetele S-300 au fost lansate din regiunea Belgorodsk și de pe teritoriul temporar ocupat din regiunea Zaporijjia, de lângă Tokmak.

***

În acest context Digi24.ro remarcă:  „Statul Major al armatei ucrainene a anunțat vineri dimineață că două rachete Kalibr trase de ruși au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova și al Românei. Ministerul Apărării de la Chișinău a transmis într-un comunicat oficial că o rachetă a traversat spațiul ei aerian, în vreme ce Ministerul Apărării de la București a negat că spațiul aerian al România a fost traversat de rachete. Radarele armatei române au detectat o rachetă rusească trasă din Marea Neagră, însă aceasta nu s-a apropiat la mai puțin de 35 de kilometri de granița noastră. În plus, două avioane MiG-21 care se aflau în zbor de exercițiu în zonă au fost trimise spre granița de nord, pentru „a suplimenta opțiunile de reacție”.

***

Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a dispus convocarea de urgență la MAEIE a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, pentru a indica părții ruse încălcarea inacceptabilă a spațiului nostru aerian prin survolarea teritoriului suveran al Republicii Moldova a unei rachete rusești în cursul zilei de astăzi, informează TVR Moldova.

MAEIE notează că partea rusă continuă războiul de agresiune împotriva Ucrainei, iar atacurile cu rachete asupra țării vecine afectează direct și negativ cetățenii R. Moldova.

„Respingem cu tărie acțiunile și declarațiile recente neprietenoase în raport cu Republica Moldova, fapt absolut inacceptabil de către poporul nostru. Chemăm Federația Rusă să oprească agresiunea militară asupra țării vecine care cauzează numeroase pierderi de vieți omenești și distrugeri materiale”, a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий