Pe data de 25 octombrie 2019, doamnei Miroslava Luchiancicova, fostă elevă a școlii medii din satul Ciudei (în anii 1956-1964), i-a fost înmânată diploma de doctor în filologie. Titlul de doctor în filologie i-a fost conferit poetei, prozatoarei, eseistei și traducătoarei din Chișinău Miroslava Luchiancicova, cunoscută sub pseudonimul Miroslava Metleaeva, în urma susținerii tezei de doctorat „Traducerea ca parte a procesului literar: „Luceafărul” în spațiul rus”. Înmânarea festivă a diplomei s-a desfășurat în cadrul unei ceremonii organizate de către Agenția Naţională de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare (autoritatea din Republica Moldova care conferă titluri științifice).
Doamna Luchiancicova (Metleaeva) este autoare de poezii, de proză, de cărți pentru copii, cărți de critică literară, traduceri, în special din limba română în limba rusă. Spre exemplu, ea a tradus poemul lui Eminescu „Luceafărul” și poeziile poetului din Crasna Ilie Motrescu. Activitatea ei este recunoscută prin numeroase mențiuni: Diplomă și premiul Uniunii Scriitorilor din RM pentru traducerea volumului Rapsodie de Leonard Tuchilatu, 2002; Diplomă și Medalia Jubiliară „Nichita Stănescu”, Ploiești, 2003; Diploma Festivalului Internațional „Maximilian Voloșin”, Koktebel, Ucraina, 2009; Medalia „Mihai Eminescu”, Chișinău, Moldova, 2010; Diplomă și premiul Salonului Internațional de Cărți pentru traduceri, Chișinău, 2012; Diploma Fundaţiei Poloneze din Moldova „JAN III SOBESKI”, 2014; Diploma laureatului de bronz al concursului german „Cartea anului-2015” pentru romanul „Igra v pazly”, 2015; Diplomă şi Premiul Ministerilui Culturii pentru cartea „Când părinţii nu-s acasă” în cadrul Salonului Internaţional de Carte, 2016; Diplomă şi Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentu traducerea poemului Luceafărul de Mihai Eminescu, 2016; Diploma de excelenţă a Asociaţiei culturale române IDEAL pentru întreaga activitate şi promovarea valorilor româneşti, 2016; Diplomă Aniversară Duplex: Republica Moldova – România, pentru participarea şi sprijin în organizarea celei de a VI-a ediţii a Congresului mondial al eminescologilor , Chişinău, 4-5 septembrie, 2017; Titlul de onoare „Ambasador al poeziei”de la Primaria municipiului Iaşi (2017).
Este membră a Uniunii scriitorilor din Republica Moldova (din 1995) şi România (din 2002). Din 2011 și până în prezent este cercetător ştiinţific al Institutului de Filologie Română „B.P.Hasdeu” din Chișinău.
Mai multă informație despre Miroslava Metleaeva, în special despre activitatea ei literară, poate fi găsită AICI.