Există o frumoasă tradiţie la creştini: toţi copiii satului, unde nu s-ar afla ei, revin la vatra lor de hramul satului. Desigur, înainte erau plecaţi prin locuri străine un număr mic de persoane, care din diferite motive se aşezau cu traiul pe unde le surâdea norocul. Astăzi, nici nu ştiu cum să explicăm această strămutare în masă a tinerilor peste hotare – aproape că în toată Europa şi nu numai. Chiar şi în Australia pot fi întâlniţi bucovineni deai noştri…
Această tradiţie, desigur, o urmează şi cei din satul Ropcea, sat care îşi are cetăţenii săi şi în Israel, şi în Anglia, în Canada, şi în Germania, nemaivorbind de Rusia… Adunându-se împreună cred că ai putea auzi dialoguri într-un buchet întreg de limbi străine. E îmbucurător faptul că ei cunosc diferite limbi străine, dar totodată nu-şi uită limba maternă, cea română.
Astfel, de hramul satului la Ropcea, la 28 august, de ziua Adormirii Maicii Domnului, au venit aproape toţi cei care au absolvit Şcoala medie din localitate cu 30 de ani în urmă. Ei au reușit să învețe în clasele superioare în încăperea școlii noi construite, care și-a deschis ușile în anul 1986. Anii au trecut în zbor. Absolvenţii de ieri îşi au ei deja copiii lor, tot absolvenţi, sau chiar şi căsătoriţi, aşezaţi pe la casele lor, pe care au avut grijă părinţii să le construiască, să le dea studii cuvenite odraslelor lor. E un lucru lăudabil şi foarte frumos.
Deci, după cum spuneam, venind acasă de hram au hotărât să se întâlnească aşa cum au procedat la fiecare 10 ani după absolvirea şcolii. În această promoţie de elevi majoritatea s-au străduit să obţină o profesie. Trei dintre foştii elevi au absolvit Colegiul de medicină, o elevă a studiat în România, unde s-a stabilit cu traiul, şi-a creat o familie şi e profesoară de istorie la Alba Iulia. Mulţi dintre foştii elevi sunt constructori şi muncesc, ca mai apoi să-şi construiască nişte case foarte frumoase în satul natal, iar unul dintre elevi a studiat în România la Liceul Teologic, devenind preot în satul lui. E vorba de părintele Constantin Şubran, care s-a străduit, cu ajutorul câtorva colegi – Vera Opaeţ, soră medicală la Policlinica din Storojineţ, Alexandru Braga, businessman, Alexandru Condriuc, constructor cu mâini de aur, Constantin Olari, angajat social, şi alţii, să organizeze această frumoasă întâlnire, la sfârşitul verii, într-o zi plină de soare şi aroma merelor coapte, cu foşnet de frunze atinse de culorile toamnei… În general, aproape toţi foştii elevi ai acestei promoţii muncesc în Italia, cunosc limba şi geografia acestei ţări. Colegii şi consătenii lor lucrează în Portugalia, Ungaria, Israel…
Eu, profesoara lor de limba franceză, nici nu-mi puteam imagina ce timpuri şi vremuri vor sosi. Dacă uneori îi auzeam întrebând: la ce-mi trebuie mie franceza asta, eu le răspundeam în glumă, că vor pleca la Paris, vor vedea Turnul Eifel şi vor avea nevoie să comunice într-o limbă străină. Desigur era ceva de neimaginat… Dar timpul trece şi viaţa continuă pe făgaşul ei. La frumoasa întâlnire de suflet ei mi-au spus, că au văzut această minune în realitate nu numai pe desenul din carte. Părintele Constantin, care a vizitat locurile sfinte, şi-a plecat genunchii la Mormântul lui Iisus Hristos, a fost şi în Italia, la Muntele Atos, ne-a povestit că a avut ocazia şi fericirea să urce sus în Turn şi să vadă Panorama Parisului. Desigur, noi l-am invidiat, în sensul bun al acestui cuvânt, am interpretat în comun şi un cântec învăţat la şcoală, legat de tema Parisului „A Paris”. Recent s-a întors de la Muntele Atos, unde s-a aflat timp de o săptămână.
Părintele Constantin este o fire foarte comunicabilă, sociabilă, iubitoare de frumos şi cu un suflet foarte mărinimos, deschis. La Suceava l-a avut ca profesor de limba română pe fostul consătean, care în anul 1944, la vârsta de 6 ani, s-a refugiat alături de părinţi şi sora Frevonia prin locurile olteneşti ca mai apoi să se stabilească cu traiul în Suceava. El a fost foarte emoţionat şi bucuros că şi-a întâlnit un student originar din locurile copilăriei sale. La invitaţia preacucernicului părinte Constantin Şubran, domnul Emanoil Rei a vizitat satul natal. Ultima vizită a avut loc în primăvara anului 2016, când domnia sa a adus şi ultimul său volum de proză scurtă „Povestiri alese”, care a apărut la Iaşi în anul 2016. Desigur că şi pentru acest elev a fost o mare bucurie să facă cunoştinţă cu profesorul, ropcean de origine, cu familia sa, să-i afle biografia şi să-i cunoască povestea vieţii sale.
După ce am făcut o vizită la şcoala dragă, un grup de foşti elevi s-au deplasat la cimitirele din Iordăneşti şi Ropcea ca să depună coroane la mormintele colegilor decedaţi – patru la număr – dintre care unul a suferit un accident tragic pe un şantier de construcţie din Italia şi a fost adus acasă.
După acest moment trist, foştii absolvenţi s-au adunat în cafeneaua „Antonina” din centrul satului. Pe peretele de la intrare era un panou frumos împodobit unde era evidenţiată într-o cununiţă de flori cifra „30”, iar mai jos – inscripţia „Casa ne cheamă, şcoala ne aşteaptă”.
Am ajuns la concluzia că această clasă este una foarte unită, foştii elevi cu tâmplele brumate de timp, sunt veseli şi amabili, cu credinţă în Dumnezeu. Colegul lor, părintele Constantin, prin strădania sa a reuşit să înalţe o frumoasă Biserică Ştefan cel Mare şi Sfânt chiar în centrul satului, care îşi înalţă faimoasele sale cupole spre ceruri şi care poate fi văzută de la o distanţă mare. Ea împodobeşte acea salbă de biserici, catedrale şi capeliţe de la poalele Carpaţilor bucovineni. Desigur că el a fost ajutat şi de majoritatea dintre colegii săi de clasă. E un lucru lăudabil, plin de jertfire. Viaţa nu e trăită în zadar şi acest preot va rămânea în istoria satului său natal. Să-l ajute Bunul Dumnezeu şi în continuare la asemenea fapte mari, sacre, frumoase şi înălţătoare. În vara acestui an Biserica Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost sfinţită.
În continuare, foştii absolvenţi au pregătit foi de mulţumire pentru toţi profesorii, care le-au dat cunoştinţe ce le sunt foarte necesare în viaţă. Mulţi dintre ei au şi nepoţei. Cuplul Radu şi Gheorghina Varvariuc se află mai mult de 10 ani în Italia. Au doi copii născuţi în Bucovina, iar doi sunt italieni, născuţi la locul de muncă al părinţilor. Dar ei şi-au construit la fel ca şi ceilalţi colegi de clasă, toţi harnici şi iscusiţi, o casă frumoasă în Ropcea cu speranţa să revină acasă, la vatra strămoşească, fiind aici adevăraţi stăpâni şi nu slugă la străini. Vorba cântecului „Veniţi acasă, măi copii”. Căci pâinea e mai gustoasă aici, la casa noastră părintească.
În memoria profesorilor trecuţi în lumea celor veşnice şi colegilor de clasă, la miezul nopţii toţi cei prezenţi în sală au ieşit afară să dea drumul în înaltul cerului felinare aprinse, care au dus un semnal că ei nu sunt uitaţi. A fost un moment fascinant, iar jos ardea o candelă… Dumnezeu să le odihnească sufletele.
Din partea tuturor profesorilor, colegilor mei de muncă le doresc foştilor noştri elevi multă sănătate, răbdare şi să trăiască cu speranţa că ei sunt necesari aici, în satul lor de baştină, cu frumoase tradiţii, doine şi cântece inedite, cu Siretul care-şi duce apele sale domoale departe în lume… Deci, veniţi acasă, măi copii!
Floarea COSTINEAN,
profesoara de limba franceză a acestei promoţii de elevi or. Storojineţ