O viață în căutarea tatălui

IMG_20180602_125110_1

Avea doar 3 anișori când tatăl a plecat pe front și nu s-a mai întors. Toată viața i-a purtat dorul și speranța că cândva va aprinde o lumânare la căpătâiul tatălui, căzut pe front în cel de-al Doilea Război Mondial. Dar, în viață se întâmplă miracole…

După mai bine de 70 de ani de căutări și durere în suflet, doamna Safta Jupui din Buzău (România) a descoperit mormântul tatălui. Militarul Constantin Jupui, născut în anul 1908, a căzut la datorie în 1942 și a fost înhumat în cimitirul din satul Voloșkove din raionul Secureni, regiunea Cernăuți. Potrivit primarului satului, Oleg Guivan, în această localitate, situată în imediata apropiere de frontiera ucraineano-moldavă, își dorm somnul de veci mai mulți ostași români căzuți pe front. „Militarul Constantin Jupui a fost secerat de gloanțe în satul Nagoreane din regiunea Vinnyțea, apoi a fost înhumat în satul nostru. În cimitirul din sat își dorm somnul de veci zeci de ostași români decedați pe front”, a declarat pentru „Libertatea Cuvântului”, primarul Oleg Guivan. Doamna Safta a venit însoțită de fiică și ginere. În fața locului unde tatăl ei își duce somnul de veci a izbucnit în lacrimi. Era răvășită, dar în același timp fericită că a reușit să aprindă o lumânare la căpătâiul părintelui, ne spune bibliotecara din Voloș- kove, Ludmila Dovgan.

Dl Petru Grior, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, ne-a declarat că în raionul Secureni mai sunt cimitire unde își dorm somnul de veci ostași români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. „În satul ucrainean Ojeve din raionul Secureni se află un alt cimitir, în care sunt înhumaţi 513 ostaşi români, căzuţi în luptele de pe Nistru, în vara anului 1941. De mormintele fiilor neamului nostru au grijă, cu aleasă omenie şi evlavie creştinească, localnicii. În iunie 2008, în acest cimitir a avut loc o slujbă de pomenire şi o acţiune comemorativă, la care au participat reprezentanţi ai Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, Administraţiei Raionale Secureni, Consulatului General al României la Cernăuţi, precum şi ai societăţilor culturale româneşti din ţinut”, spune domnul Petru Grior. Decenii la rând domnul Grior trudește cu ardoare pentru ca să fie păstrată vie memoria ostașilor români căzuți în război. „Documentele Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi atestă faptul că în fostul cimitir militar din garnizoana Cernăuţi, situat pe fosta stradă Ştefan Tomşa, azi strada Lybenska, odihnesc osemintele a 26 de ostaşi români, căzuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În oraşul lui Alexandru cel Bun, în această cetate istorică de pe malul bătrânului Prut, îşi dorm somnul veşnic 5 sergenţi, 5 caporali, 3 fruntaşi şi 13 soldaţi. Datorită investigaţiilor întreprinse de către membrii Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, au fost descoperite date suplimentare referitoare la biografiile a nouă ostaşi. Bunăoară, astăzi se poate de menţionat faptul că soldatul Gheorghe PĂ- TRAŞCU a intrat în componenţa Regimentului 23 Infanterie şi s-a născut la 1912, în comuna Cosmeşti, judeţul Vlaşca, iar părinţii săi se numeau Păun şi Păuna. Acest fiu al neamului, în perioada 22 iunie–13 septembrie 1941, a participat la luptele de pe frontul din Răsărit. Fiind rănit, nimereş- te în Spitalul Militar nr. 179, unde a murit în ziua de 28 octombrie acelaşi an. Soldatul Iancu CUZEA, care s-a stins din viaţă pe data de 9 decembrie 1941, a fă- cut parte din Regimentul 89 Infanterie, a venit pe lume în ziua de 7 martie 1919, în comuna Fulga, judeţul Prahova, fiind fiul lui Alexandru şi al Voicăi. Caporalul Gheorghe MICU, căzut la 28 iulie 1942, era încorporat în Regimentul 12 Infanterie şi s-a născut în ziua de 19 noiembrie 1915, în comuna Ghidigeni, judeţul Tutova, părinţii au fost Ioan şi Ecaterina”, menționează Petru Grior, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi.

Добавить комментарий